Site-urile de publishing, dincolo de unici

O problemă des întâlnită în web analytics este stabilirea obiectivelor pentru site-uri non-ecommerce. Vedem în multe cazuri că singurul indicator de performanță pentru site-uri de publishing este numarul de vizitatori unici. Este un indicator suprasolicitat în internetul românesc, motiv pentru care astăzi o să propun ceva nou.

Pentru un site de publishing, loialitatea vizitatorilor ar trebui să fie între primele trei obiective. Date precum afișări, vizite și vizitatori sunt publice pentru majoritatea site-urilor, așa că putem afla raportul de Vizite/Vizitator inclusiv pentru site-urile concurente fără bătăi de cap.

Ca orice medie și aceasta ascunde informații, așa că pentru site-ul propriu trebuie mers mai departe și segmentat după numărul de vizite făcut de diverși utilizatori.

Cele mai multe site-uri de publishing au venituri raportate la numărul de afișări, așa că este importantă și adâncimea vizitei, adică numărul de Pagini (Afișări)/Vizită. Se află la fel de ușor ca și Vizite/Vizitator.

M-am gândit să merg mai departe și să le combin pe cele două de mai sus într-un indicator care să „spună” mai multe și să fie la fel de ușor de calculat, chiar pentru site-uri pe care nu le deținem. Așa am ajuns la Pagini/Vizitator, care arată dintr-un foc loializarea și implicarea. Cred că este util atunci când avem de urmărit mai multe site-uri într-o perioadă mai mare de timp, precum și atunci când trebuie să sumarizăm situația într-un singur grafic.

Mai jos, am calculat evoluția lunară a acestui indicator în 2011 pentru principalele site-uri de sport din România, folosind date publice de la sati.ro:

O lecție de ținut minte: presupunerile nu își au rostul 🙂 Dintre cele șase site-uri analizate, cel mai bine a stat în 2011 sport.ro, care a avut și un parcurs relativ constant. Din septembrie, când s-au reluat majoritatea campionatelor de fotbal, pariori.ro a început să crească frumos.

Nu am urmărit evoluția subdomeniilor pentru aceste site-uri, dar cred că ar fi fost interesant. La începutul anului existau  mai multe site-uri de sport, care apoi au devenit subdomenii pentru unele din cele de mai sus. Alte idei? 🙂

 

Etichete: , , ,

2011, cel mai încărcat an pentru echipa Google Analytics

Google Analytics a avut o demonstrație de forță în 2011, cu un număr mare de noi funcționalități printre care un redesign complet, variantă premium, versiune în limba română și mai multe rapoarte noi. Și dacă update-urile dese nu le sunt străine celor care urmăresc ce face Google, dimensiunea lor e cea care mi s-a părut impresionantă în 2011.

Cred că ar fi interesant de aruncat o privire și pe listele cu ce noutăți au anunțat în anii trecuți, 2009 și 2010. Dar să revenim la 2011:

Februarie

Martie

Aprilie

Mai

  • SDK-ul pentru Android primește un nou update, care vine cu suport pentru ecommerce și debug mode
  • Apar noi rapoarte, privind viteza de încărcare a site-ului, Site Speed

Iunie

August

Septembrie

  • Multi-Channel Funnels, cel mai important dintre noile rapoarte lansate de GA
  • Statistici în timp real – o noutate pentru tool-ul de la Google
  • Google Analytics Premium, varianta fără limite pe care o primesc corporațiile dispuse să plătească 150000$/an
  • Interfața cea nouă primește niște îmbunătățiri
  • Integrare cu Google Custom Search Engine
  • Îmbunătățire și pentru rapoartele Site Speed și Custom Reports
  • SDK 1.3 pentru Android şi iOS, printre noutăți se află campaign tracking
  • Posibilitatea de a lega mai multe conturi AdWords la acelaşi cont de Analytics; astfel dispare o altă limitare a GA
  • Versiuni noi de Management API

Octombrie

  • Rapoartele din Google Webmaster Tools intră în Google Analytics
  • Visitors Flow și Goals Flow, vizualizări noi pentru datele din Google Analytics
  • Google Search nu va mai trimite date despre cuvintele cheie căutate când utilizatorii sunt logați, lucru care va afecta toate tool-urile de web analytics. Comunitatea de online marketeri își exprimă nemulțumirea, însă Google nu a venit cu o soluție până acum

Noiembrie

Decembrie

  • Încă un update la Site Speed. Raportul lansat în mai este deja la al treilea update, de data aceasta unul major, fiind introduși 5 noi indicatori pentru a arăta mai exact ce anume întârzie încărcarea paginilor
  • Versiune în mai multe limbi noi, printre care și limba română

Etichete: , , , , ,

Pe scurt: trafic.ro în 2011

Echipa de la trafic.ro a avut de anunţat câteva noutăţi interesante în 2011. Este al doilea an la rând (vezi lista cu ce au făcut în 2010) în care utilizatorii serviciului românesc au parte de un număr mare de surprize plăcute, dovadă că trafic.ro încearcă să recupereze distanţa care îi desparte de alte soluţii de web analytics.

Funcţionalităţi noi

Merită amintite:

  • Noile rapoarte Acum şi Astăzi, beneficiază de prezentări grafice plăcute
  • Rapoarte speciale pt vizitele de pe mobile
  • Raportarea cuvintelor cheie. În sfârşit!
  • Mai multe rapoarte au fost îmbunătăţite, printre care VizitatoriViziteAfişări, Referreri
  • Script asincron
  • Servicii mai bune pt clienţi (suport, perioadă de testare mai lungă etc.)

Servicii noi

  • Bursa de domenii,  serviciu prin intermediul căruia se pot cumpăra sau vinde domenii
  • Ulise.ro, catalog al companiior de servicii web din România

Servicii vechi în haine noi

Este interesant că numărul serviciilor conexe cotinuă să crească. Sunt curios câte dintre ele vor beneficia de dezvoltare continuă în anii următori şi câte vor fi abandonate.

Etichete: , , , , , , , , , , ,

Update la Google Analytics pt Mobile Apps

Spațiul digital evoluează, iar instrumentele de măsurare trebuie să țină pasul. Google Analytics măsoară și utilizarea aplicațiilor pentru telefoane inteligente, dar este un capitol la care instrumentul de la Google este deficitar, nefiind disponibile toate lucrurile cu care ne-a obișnuit la măsurarea site-urilor.

Săptămâna aceasta au anunțat câteva îmbunătățiri la capitolul Mobile App Tracking:

  • EasyTracker Library – librării pt Android și iOS prin intermediul cărora aplicațiile vor fi măsurate fără a necesita prea multă programare, vor determina sesiunile (dacă aplicația este în background va termina sesiunea) și vor rezolva alte probleme cu SDK-ul Android
  • Noi versiuni de Google Analytics SDK pentru Android și iOS – s-a ajuns la versiunile 1.4.2, respectiv 1.4. Cel de iOS va raporta mai corect afișările, atunci când aplicațiile se blochează, iar cel de Android va raporta de acum corect vizitele din Android Market
  • Au făcut progrese și pe partea de documentație, exemple oferite și trimitere feedback

Etichete: , , ,

Timpul de încărcare detaliat de Google Analytics

Google Analytics a venit cu câteva update-uri la produs și săptămâna aceasta. În acest articol voi scrie despre update-urile aduse grupului de rapoarte Site Speed. Viteza de încărcare a paginilor este un factor important pentru Google, de aceea anul acesta a introdus raportarea timpului de încărcare.

Aceste rapoarte sunt deja la al doilea update. Dacă luna trecută au făcut disponibile aceste rapoarte fără a mai necesita umblarea în codul sursă, astăzi au anunțat indicatori noi de performanță.

Cele 3 rapoarte de Site Speed, adică Explorer, Performance și Map Overlay, au primit câte un nou tab, numit Technical. În cadrul acestuia avem noii indicatori:

  • Avg. Redirection Time – timpul mediu de redirecționare, ar trebui să fie zero acolo unde nu este cazul
  • Avg. Domain Lookup Time – timpul mediu de căutare DNS
  • Avg. Server Connection Time – timpul mediu necesar pentru conectarea la server
  • Avg. Server Response Time – timpul mediu în care serverul răspunde utilizatorului
  • Avg. Page Download Time – timpul mediu de descărcare a paginii

Toate acestea sunt noțiuni bine-cunoscute de către persoanele care se îngrijesc de partea tehnică a site-urilor, iar valorile furnizare începând de acum de către Google Analytics vor fi de folos pentru a afla exact ce îngreunează încărcarea paginilor web și a optimiza timpii de încărcare.

 

Etichete: , , , , , ,