GA: Variabile customizate pentru aplicații Android

Variabilele customizate reprezintă o funcționalitate care lărgește capacitățile tool-ului Google Analytics, de aceea m-am bucurat când cei de acolo au anunțat că de acum le vom putea folosi și în aplicațiile de Android.

Puțini utilizatori știu că pot folosi cele mai multe dintre funcționalitățile GAnalytics și în cazul măsurării site-urilor mobile, aplicațiilor Android și aplicațiilor iPhone.

Câteva exemple oferite de Google despre cum am putea folosi custom variables în aplicațiile Android:

  • segmentarea utilizatorilor în platitori și neplatitori
  • segmentarea după versiunea de aplicație utilizată
  • segmentarea după versiunea de Android folosită
  • utilizarea interfeței
  • poziția telefonului (orizontal / vertical) în care este utilizată mai mult aplicația
  • folosirea altor funcționalități din aplicație

Variabilele customizate se alătură altor funcționaltăți customizate de GA care pot fi folosite în Android SDK, precum segmentare avansată, obiective și raportare customizată.

Etichete: , , , ,

Variabile customizate multiple în Google Analytics

Săptămâna trecută am scris despre variabile customizate în Google Analytics, dar în ultimele luni funcția a fost îmbunătățită variabilele customizate multiple devenind disponibile. Folosindu-le, putem afla informații suplimentare despre comportamentul vizitatorilor pe site.

Formatul și setarea

Ca și în cazul variabilelor customizate simple, și cele multiple vor fi definite în codul de Google Analytics din pagină, înainte de _trackPageview() sau trackEvent().

Formatul prin care le definim este:

_setCustomVar(canal, nume, valoare, scop)

unde:

canal – numărul variabilei; sunt 5 canale disponibile, pentru fiecare se va alege un număr de la 1 la 5, așadar atenție să nu rescrieți un canal existent că nu o să mai înțelegeți mare lucru din rezultate (același canal poate fi reutilizat dar dacă sunteți la început mai bine evitați bătaia de cap)

nume – numele variabilei, de exemplu „utilizatori înregistrați”

valoare – aici începem să înțelegem importanța multiplelor variabile customizate; pentru a merge tot pe exemplu de mai sus cu utilizatori înregistrați, la nume am putea trece „da” sau „nu” pentru a diferenția utilizatorii înregistrați de cei neînregistrați; sigur, pot fi și mai mult de 2 valori diferite acolo unde este nevoie

scop – se numește scopul variabilei, dar cuiva aflat la început i l-aș descrie drept tipul variabilei pentru că este de 3 feluri în funcție de cât dorim să fie valabilă variabila: 1 pentru variabila definită la nivel de vizitator (unic), 2 pentru cele la nivel de vizită/sesiune și 3 pentru cele la nivel de pagină.

Sunt mult mai multe posibilități de tag-urie și urmărire a vizitatorilor prin combinarea celor de mai sus, nu?

Bonus: de la setVar la setCustomVar

Nu-i direct subiectul postului, dar poate că ați observat schimbarea din _setVar în _setCustomVar. Este o altă îmbunătățire introdusă recent de GAnalytics. Fără a intra prea mult în detalii tehnice, trebuie să știm că vechea formulă alterează alte statistici: bounce rate și timpul petrecut pe site. Pentru a ne bucura de variabilele customizate fără să alterăm celelalte statistici avem acum posibilitatea să folosim _setCustomVar.

Etichete: , , , , ,

Segmentarea prin etichetare

Segmentarea este inima activităților de web analytics. Instrumentele de colectat date oferă mai multe modalități pentru realizarea segmentării, în funcție de scop.

Probabil că cel mai simplu sunt de folosit funcțiile numite chiar segmentare de către instrumente, însă de cele mai multe ori acestea se limitează la segmentat rapoarte, neacoperind decât superficial partea de analiză. Alte funcții care pot fi folosite pentru diverse segmentări sunt filtrele, sursele de trafic, customizările link-urilor și ale altor variabile etc.

etichete

O variantă mai peste mână decât cele amintite mai sus, dar de multe ori mai eficientă, este tagging-ul (etichetarea). Să ne imaginăm că vrem să comparăm câte pagini au văzut vizitatorii înregistrați cu câte au văzut ceilalți. Sau că vrem să vedem cât a durat până să treacă dintr-o tabără în cealaltă. În acest exemplu simplu, trebuie să segmentăm în două categorii vizitatorii. Vom face asta aplicându-le vizitatorilor din fiecare categorie câte o etichetă diferită, pentru ca apoi să avem statistici separate pentru cele două tipuri de utilizatori ai site-ului.

Datele rezultate sunt mult mai utile decât în cazul simplei filtrări a unui raport. Prin aceeași metodă putem segmenta vizitatorii site-ului în funcție de faza de cumpărare în care se află sau în funcție de scopul pentru care accesează site-ul.

Probabil cea mai mare limitare este că indiferent de instrumentul folosit, acest tip de segmentare se face înainte de colectarea datelor pentru analiză. De regulă, în Google Analytics se utilizează variabilele customizate (custom variables), iar în SiteCatalyst se fac prin Segment Definition Builder, dar acestea nu sunt singurele căi spre acest tip de segmentare.

 

Sursă foto: craftapalooza

Etichete: , , , , , , , ,