2011, cel mai încărcat an pentru echipa Google Analytics

Google Analytics a avut o demonstrație de forță în 2011, cu un număr mare de noi funcționalități printre care un redesign complet, variantă premium, versiune în limba română și mai multe rapoarte noi. Și dacă update-urile dese nu le sunt străine celor care urmăresc ce face Google, dimensiunea lor e cea care mi s-a părut impresionantă în 2011.

Cred că ar fi interesant de aruncat o privire și pe listele cu ce noutăți au anunțat în anii trecuți, 2009 și 2010. Dar să revenim la 2011:

Februarie

Martie

Aprilie

Mai

  • SDK-ul pentru Android primește un nou update, care vine cu suport pentru ecommerce și debug mode
  • Apar noi rapoarte, privind viteza de încărcare a site-ului, Site Speed

Iunie

August

Septembrie

  • Multi-Channel Funnels, cel mai important dintre noile rapoarte lansate de GA
  • Statistici în timp real – o noutate pentru tool-ul de la Google
  • Google Analytics Premium, varianta fără limite pe care o primesc corporațiile dispuse să plătească 150000$/an
  • Interfața cea nouă primește niște îmbunătățiri
  • Integrare cu Google Custom Search Engine
  • Îmbunătățire și pentru rapoartele Site Speed și Custom Reports
  • SDK 1.3 pentru Android şi iOS, printre noutăți se află campaign tracking
  • Posibilitatea de a lega mai multe conturi AdWords la acelaşi cont de Analytics; astfel dispare o altă limitare a GA
  • Versiuni noi de Management API

Octombrie

  • Rapoartele din Google Webmaster Tools intră în Google Analytics
  • Visitors Flow și Goals Flow, vizualizări noi pentru datele din Google Analytics
  • Google Search nu va mai trimite date despre cuvintele cheie căutate când utilizatorii sunt logați, lucru care va afecta toate tool-urile de web analytics. Comunitatea de online marketeri își exprimă nemulțumirea, însă Google nu a venit cu o soluție până acum

Noiembrie

Decembrie

  • Încă un update la Site Speed. Raportul lansat în mai este deja la al treilea update, de data aceasta unul major, fiind introduși 5 noi indicatori pentru a arăta mai exact ce anume întârzie încărcarea paginilor
  • Versiune în mai multe limbi noi, printre care și limba română

Etichete: , , , , ,

Timpul de încărcare detaliat de Google Analytics

Google Analytics a venit cu câteva update-uri la produs și săptămâna aceasta. În acest articol voi scrie despre update-urile aduse grupului de rapoarte Site Speed. Viteza de încărcare a paginilor este un factor important pentru Google, de aceea anul acesta a introdus raportarea timpului de încărcare.

Aceste rapoarte sunt deja la al doilea update. Dacă luna trecută au făcut disponibile aceste rapoarte fără a mai necesita umblarea în codul sursă, astăzi au anunțat indicatori noi de performanță.

Cele 3 rapoarte de Site Speed, adică Explorer, Performance și Map Overlay, au primit câte un nou tab, numit Technical. În cadrul acestuia avem noii indicatori:

  • Avg. Redirection Time – timpul mediu de redirecționare, ar trebui să fie zero acolo unde nu este cazul
  • Avg. Domain Lookup Time – timpul mediu de căutare DNS
  • Avg. Server Connection Time – timpul mediu necesar pentru conectarea la server
  • Avg. Server Response Time – timpul mediu în care serverul răspunde utilizatorului
  • Avg. Page Download Time – timpul mediu de descărcare a paginii

Toate acestea sunt noțiuni bine-cunoscute de către persoanele care se îngrijesc de partea tehnică a site-urilor, iar valorile furnizare începând de acum de către Google Analytics vor fi de folos pentru a afla exact ce îngreunează încărcarea paginilor web și a optimiza timpii de încărcare.

 

Etichete: , , , , , ,

Google Analytics: Update la Site Speed și AdWords pt campanii mobile

A devenit obișnuință ca o dată pe săptămână să scriu despre update-urile anunțate de Google Analytics. Săptămâna aceasta avem parte de două update-uri mici:

Rapoarte Site Speed fără implementări suplimentare

Google a introdus din mai rapoarte privind viteza de încărcare a paginilor, dar era nevoie de o linie de cod în plus în fiecare pagină pentru a colecta aceste date. Săptămâna aceasta au anunțat un update: datele vor fi în toate conturile fără a mai fi nevoie de modificări ale codului de tracking. Cine a introdus deja acea linie de cod trebuie să știe că ea va fi ignorată de acum de GA.

Segmentare după device-uri în rapoartele campaniilor AdWords

Mobile advertising-ul este un nou teritoriu pe care Google și-a propus să îl cucerească, așa că era de așteptat să facă îmbunătățiri în acest sens și în cadrul GAnalytics. Astfel, toate rapoartle AdWords din Google Analytics vor avea în curând opțiunea de a vedea: toate vizitele, doar vizitele de pe smartphones sau doar vizitele de pe tablete. A nu se confunda cu rapoartele Mobile care și-au făcut apariția în această primăvară în GA. Noul update nu cred că va aduce date noi în rapoarte, ci doar va evidenția mai bine datele din campaniile AdWords care targetează device-uri mobile.

Etichete: , , , , , , ,

Google Analytics anunţă statistici în timp real, versiune premium şi alte update-uri

Google a avut mai multe anunţuri importante în ultimele zile, lansând mai multe funcţionalităţi de mult timp aşteptate de către utilizatorii de Analytics.

Real-Time pentru Google Analytics

Este o îmbunătăţire foarte importantă pentru GA. Sunt campanii pentru care e important să vezi statistici live. De asemenea, este important să poţi testa diverse implementări (avansate) şi să corectezi rapid eventualele erori.

Singura limitare anunţată deocamdată pt real-time este că nu va fi disponibil în profilurile cu filtre, ceea ce nu ar trebui să reprezinte o problemă pt că se recomandă ca pt fiecare site să se păstreze şi un astfel de profil.

Statisticile în timp real vor fi disponibile în următoarele săptămâni în toate conturile.

Google Analytics Premium

Este un alt lucru foarte aşteptat de la GAnalytics. Încă de la început trebuie lămurit că este o versiune enterprise cu preţ pe măsură, şase cifre în USD fiind abonamentul anual. Mutarea este importantă pt că din acest moment GA este o soluţie demnă de luat în seamă de cele mai mari corporaţii, beneficiind însă şi de interfaţa prietenoasă cu care ne-a obişnuit Google (spre deosebire de majoritatea soluţiilor enterprise).

Ce beneficii primesc clienţii GA Premium:

  • Upgrade la funcţionalităţi. De exemplu, limita de variabile customizate este 50, faţă de 5 cât are un utilizator obişnuit
  • Instrumente de analiză/modelare avansată a datelor
  • Echipă de suport disponibilă în orice moment
  • Garanţii privind colectarea datelor (99,9% din timp) şi raportarea (99%)

Îmbunătăţiri de interfaţă

Din martie putem testa o interfaţă complet nouă de Google Analytics. Aceasta este în stadiu beta, după cum scrie mare sub siglă, şi mai primeşte din când în când îmbunătăţiri aşa cum s-a întâmplat şi săptămâna aceasta.

În imaginea de mai jos putem observa că Dashboards devine Home, iar My Site devine Standard Reporting. Intelligence este mutat în Home şi astfel secţiunea de rapoarte standard nu mai are nevoie de submeniu. Mici îmbunătăţiri s-au făcut şi la căutarea de rapoarte şi secţiunea de rapoarte customizate.

Alte update-uri

  • Integrare cu Google Custom Search Engine. Un update mic, pentru cei care folosesc ambele servicii de la Google nu va mai fi nevoie să seteze In-Site Search în Analyitcs, acesta fiind deja setat dacă introduc în site noul cod de la CSE
  • Îmbunătăţiri la rapoartele de Site Speed, care nu va mai arăta doar mediile ca până acum şi la Custom Reports, unde sunt disponibili mai mulţi indicatori
  • SDK 1.3 pentru Android şi iOS. Noua versiune aduce Campaign Tracking şi alte îmbunătăţiri
  • Posibilitatea de a lega mai multe conturi AdWords la acelaşi cont de Analytics. În sfârşit…
  • Versiuni noi de Management API

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , ,