Facebook Conversions

Săptămâna aceasta, Facebook a anunțat disponibilitatea Conversion Tracking în toate conturile. Acesta urmărește conversiile aduse de Facebook Ads în site-urile advertiserilor. Sistemul funcționează asemănător cu cel din AdWords, necesitând introducerea câtorva linii de cod în site. Facebook Ads scapă astfel de un handicap pe care îl avea față de majoritatea programelor concurente pe publicitate online.

Facebook Conversion Tracking poate urmări mai multe tipuri de acțiuni în site-urile externe. Se poate transmite și o valoare a conversiei către Facebook. Citește tot articolul →

Etichete: , , , , ,

Vești din lumea web analytics

 

Multe s-au întâmplat în web analytics de când eu nu am mai publicat aici. O să le trec în revistă pe cele mai importante dintre acestea:

  • Facebook Insights pentru aplicații a început să ofere informații statistici mobile: mobile referrals, în cazul surselor care aparțin tot de Facebook, clickuri obținute de aplicații de pe mobile, statistici despre device-uri, iar datele despre traficul mobil sunt segmentate și după criterii demografice
  • Nielsen a anunțat că va începe să măsoare campaniile online pe modelul campaniilor TV, adică în puncte de audiență (GRP). Ideea nu este nouă, dar de data aceasta este susținută și de grupul media GroupM și AOL
  • Google a avut un anunț asemănător, când a spus că va introduce în campaniile display Active view, Active GRP, iar în timp va adăuga și alți astfel de indicatori
  • Tot la capitolul indicatori pentru publicitate online, Facebook Ads va oferi și alți indicatori de performanță, precum numărul celor care au interacționat cu aplicația (de facebook) după ce au dat click pe reclamă
  • IBM a avut o nouă serie de achiziții de companii cu activitate în analytics Vivisimo (enterprise search), Variacent (sales analytics), DemandTec (cloud and merchandising analytics) și Teleaf (customer experience). E clar că cei de acolo vor să ofere toată suita de enterprise analytics (nu doar web analytics, unde au făcut de asemenea niște achiziții majore în ultimii ani)
  • Și Google încearcă să intre pe noi teritorii de analiză a datelor, lansând instrumente precum Google Consumer Surveys și Google BigQuery. Nu se poate compara cu marii jucători, dar s-ar putea să fie un început. Mai vedem peste câțiva ani dacă încep să conteze
  • Și Twitter a mai achiziționat un start-up de analytics, hotspots.io
  • Google Analytics a continuat update-urile la versiunea 5, iar versiunea 4 va fi retrasa în curând. E bine că fac update-uri dese, ar fi și mai bine dacă ar fi unele consistente, care să ofere informații noi, nu doar noi moduri de prezentare a acelorași date

Mi-a scăpat ceva important?

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Știri pe scurt. Noutăți Google, Facebook, Mixpanel

  • Google Analytics a continuat seria update-urilor la versiunea 5, versiune ce se află în beta de un an de zile. S-au făcut iar câteva mici îmbunătățiri la design și interfață, a fost introdusă posibilitatea de a alege eșantionul pt date (eșantion mai mare și raport generat într-un timp mai lung sau invers, deși la site-urile cu multe date eșantion mare poate însemna sub 10% din total), diverse customizări pot fi trimise, în sfârșit, și altor utilizatori (rapoarte customizate, dashboard-uri și segmente avansate), iar rapoartele customizate se fac mai simplu pe baza unora standard. Au fost updatate și Multi-Channel Funnels, filtrele și definițiile canalelor, lucruri pe care cred că o să le detaliez cu altă ocazie
  • Mixpanel a ajuns la 4 miliarde de acțiuni măsurate în fiecare lună. Soluția există din 2009 și am mai scris de câteva ori despre ea, dar începând din vara trecută beneficiază de un nou mod de stocare a datelor, care le oferă posibilități avansate de customizare a rapoartelor. În prezent au 2500 de clienți și cred că sunt o companie de urmărit
  • Facebook Insights a început să ofere statistici live. După ce și Google a făcut acest pas în toamnă, se pare că acesta devine un nou standard inclusiv pentru soluțiile gratuite. Facebook Insights a avut și el un alt update important toamna trecută, dar e un instrument la care mai e mult de lucru
  • Asociația internațională care se ocupă cu promovarea activiăților de web analytics și-a schimbat numele din Web Analytics Association în Digital Analytics Association. În urmă cu 2 ani scriam și eu că denumirea web analytics nu este cea mai potrivită

 

Etichete: , , , , , , , , , , ,

Știrile lunii din lumea web analytics

Să trecem în revistă ce s-a mai întâmplat în lumea web analytics de când nu am mai scris aici:
  • Google Analytics a venit cu noi îmbunătățiri la API. Acum le oferă dezvoltatorilor 127 de noi metrici și dimensiuni, printre care vizitatori unici, care înlocuiește deficitarul absolut unici pe zi, și 10 dimensiuni noi pentru AdWords
  • HP a achiziționat Vertica, o firmă de managementul datelor și analytics în timp real
  • BlueKai a cumpărat TrackSimple, un start-up care are un instrument de analiza și optimizare a publicității
  • Tot la capitolul achiziții: platforma de content analytics idio a achiziționat thrudigital, o agenție de dezvoltare pt social media, pt că i-a plăcut platforma sa de analytics și vrea să o dezvolte
  • Un startup numit Crowdbooster vrea să profite de întârzierea Twitter Analytics oferind gratuit un serviciu de analiză la nivel de tweet. El va încerca să calculeze audiența fiecărui tweet. Deocamdată Crowdbooster este în private beta
  • Platforma de facebook analytics Kontagent a anunțat că a atins cifrele de 100 milioane utilizatori și 15 miliarde mesaje pe lună monitorizate
  • Serviciul de photo-sharing Picplz a lansat rapoarte de analytics pentru brandurile care îl folosesc pentru a împărtăși poze cu fanii
  • Pentru amatorii de statistici, anunț că lucruri asemănătoare au făcut și unele site-uri de modă. Polyvore și Boutiques (ultimul un serviciu Google) au lansat rapoarte proprii de analytics. Fashion analytics 🙂

Etichete: , , , , , , , , , , , , ,

Social media management cu SpredFast

În încercarea de a găsi cea mai bună soluție pentru măsurarea social media apar metode și instrumente tot mai diferite. Dacă am văzut adaptări ale instrumentelor clasice de web analytics la social media și instrumente special construite de social media, astăzi a venit rândul să scriu despre Spredfast, un instrument de social media management care integrează soluțiile consacrate de web analytics ca Omniture și Google Analytics.

Din Spredfast poți face managementul campaniilor social media și păstra relațiile cu clienții din diferite platforme, printre care se află Twitter, Facebook, LinkedIn, YouTube, FlickR și bloguri (WordPress, Blogger, MoveableType, Lotus Live Connections, Drupal etc).

Pe lângă integrarea cu soluțiile de analytics de la Omniture și Google, Spredfast generează și câteva statistici proprii, în special pentru campanii (dashboard-ul se deschide cu Engagement, Reach și Activity).

Are versiune gratuită, dar și versiuni de 50 și 100$ pentru fiecare campanie („inițiativă”).

Spredfast este unul dintre start-up-urile finaliste la Microsoft BizSpark Accelerator, iar recent a primit o finanțare de la Austin Ventures.

Etichete: , , , , , , , , , , , , , ,