„Optimizare” a devenit un cuvânt la modă. Mi s-a întâmplat să îl aud rostit în expresii precum „toată ziua am făcut optimizări”, motiv pentru care m-am hotărât să fac o primă listă cu activități de marketing online care nu sunt optimizări:

  • cumpărarea de mai mult spațiu media NU este optimizare
  • simpla comparare a rezultatelor din 2 perioade NU este optimizare, iar în multe cazuri nici analiză
  • creșterea vânzărilor pe fondul unei promoții, unui concurs, sezonalității sau profitarea de o greșeală punctuală fboasterăcută de competiție NU este optimizare
  • modificările făcute pentru că așa au zis câțiva apropiați (sau un blogger 🙂 ) NU sunt optimizări
  • testarea pe un eșantion nereprezentativ și aplicarea rezultatelor NU este optimizare
  • corectarea unor erori care făceau site-ul nefuncțional NU este optimizare
  • simpla actualizare a informațiilor de pe site sau din alte materiale de marketing NU este optimizare
  • update-uri la platformă, software, hardware, plugin-uri etc. care nu au rezultate sesizabile de către vizitatori NU sunt optimizări
  • diverse activități care cresc traficul o perioadă scurtă de timp NU sunt optimizări (dar unele pot aduce alte beneficii)
  • colectarea și raportarea datelor, fără alte acțiuni, NU este optimizare
  • spamming-ul în orice formă NU este optimizare
  • criticarea publică a concurenței NU este optimizare
  • schimbările ale căror efecte sunt nemăsurate NU sunt optimizări
  • inducerea în eroare a clientului NU este optimizare
  • schimbarea „de dragul schimbării” (fără analiză sau scop) NU este optimizare

Nu am pretenția să fac o listă cu toate situațiile, mai ales că știu că mereu vor apărea unele noi. Sper ca pe viitor să fim mai atenți la contextul în care folosim cuvinte precum „optimizare”, la fel și când o fac cei din jur.

 

Sursa foto

Etichete: , ,