Rapoarte noi și alte update-uri la trafic.ro

Echipa trafic.ro a continuat îmbunătățirile aduse produsului românesc de web analytics. Iată cele mai importante update-uri din ultimele luni:

  • Suport live pentru clienții care au abonament Standard sau un alt abonament superior
  • A fost introdus raportul Ultimii 100 referreri mail în timp real
  • Îmbunătățirea secțiunilor de rapoarte Vizitatori, Vizite și Afișări cu grafice și lungirea perioadei pt care sunt oferite statisticile (noile maxime sunt100 de zile la statisticile pe zile, 54 de săptămâni la statisticile săptămânale și 36 luni la statisticile pe ani)
  • Îmbunătățiri majore la rapoartele privind sursele de trafic, Cuvinte cheie și Reffereri. În cazul cuvintelor cheie (imagine la sfârșitul articolului), pe lângă statistici pentru fiecare cuvânt/expresie care a adus trafic din motoarele de căutare, este prezentată și poziția pe care o ocupă în Google SERPs, precum și evoluția acesteia în ultima săptămână. Rapoarte asemănătoare, cu grafice, sunt disponibile și pentru reffereri
  • Alte două rapoarte noi: Acum și Astăzi. O parte din primul raport poate fi văzută în imaginea de sus. Raportul Astăzi, pe lângă statisticile zilei, face și comparații cu aceeași zi a săptămânii trecute
  • Au fost introduse și date din ZeList (poziția ocupată de blog în ZeList, nu am observat și altele)
  • Serviciul adiacent alerte.trafic.ro are 4 noi abonamente pentru utilizatori

Etichete: , , , ,

Google Analytics schimbă definiția vizitei / sesiunii

Începând cu 11 august 2011, Google Analytics schimbă modul în care calculează numarul Sesiunilor, adică al Vizitelor.

Ce se schimbă

Până acum, o vizită era încheiată în una dintre următoarele situații: se închidea browserul, se termina ziua sau treceau mai mult de 30 de minute între încărcarea a două pagini din site de către un vizitator.

Două dintre cele trei condiții rămân neschimbate (sfârșitul zilei și cele 30 de minute de inactivitate). Schimbarea constă în faptul că, de acum, în aceeași sesiune de browsing, pot fi făcute mai multe vizite, cu condiția ca de fiecare dată să se ajungă pe site din altă sursă. Sursele de trafic includ și parametrii campaniilor. Astfel, dacă același vizitator ajunge de 2 ori într-un timp scurt pe același site, dar din campanii diferite, acum se consideră două vizite și nu una.

Este o modificare importantă deoarece se va calcula altfel unul dintre principalii indicatori, deși Google susține că în testele pe care le-a făcut majoritatea schimbărilor au fost mai mici de 1%.

De ce se schimbă

Motivul schimbării îl reprezintă un nou set de rapoarte pe care echipa Google Analytics le pregătește, Multi-Channel Funnels. În acestea se va vedea exact impactul fiecărei campanii / surse de trafic în numărul conversiilor (de exemplu, newsletter-ul a generat 816 conversii dar a a contribuit și la altele 564 care au convertit după mai multe vizite, măcar una din ele din newsletter).

Va fi un update major pentru cai care desfășoară și măsoară mai multe campanii în același timp. Voi reveni cu articole despre aceste rapoarte atunci când vor fi disponibile în toate conturile Google Analytics.

Ce trebuie făcut

În cazul în care folosești parametrii pentru campanii pentru link-uri interne, rapoartele tale nu vor fi corecte. Renunță la acestea cât mai repede!

Parametrii campaniilor nu sunt pentru a măsura acțiuni din site, ci surse de trafic. Pentru a măsura interacțiuni interne, Google Analytics pune la dizpoziție Event Tracking sau Custom Variables.

La fel de important este ca parametrii pentru campanii să fie folosiți în campaniile externe.

Etichete: , , , , ,

Open Site Explorer, versiunea 3

Open Site Explorer este un instrument foarte cunoscut în rândul specialiștilor SEO. Este unul dintre principalele servicii folosite pentru descoperirea și analiza link-urilor, oferit de nu mai puțin celebrii de la SEOmoz.

Versiunea 3 vine cu:

  • design nou (imaginea de sus)
  • social metrics (fb shares, fb likes, tweets, +1s)
  • compararea a până la 5 site-uri simultan (imaginea de mai jos)
  • secțiunea de rapoarte avansate are acum mai multe opțiuni de filtrare a datelor

Update și la Linkscape

Linkscape este oferit tot de către SEOmoz. El încearcă să indexeze web-ul pentru a obține datele despre site-uri pe care le au și motoarele de căutare. Pe aceste date se bazează și Open Site Explorer. Așadar, este important numărul paginilor pe care ei reușesc să le indexeze dacă le folosești tool-urile.

Săptămâna aceasta au anunțat că au ajuns la 58.2 miliarde pagini indexate (cu 47% mai multe decât luna trecută!) și 637 milioane subdomenii.

Sunt interesante și alte statistici anunțate de ei cu aceeași ocazie: 9,5% din paginile indexate folosesc rel=canonical, iar numărul mediu de link-uri dintr-o pagină este de 78.64 (dintre care 13.32 sunt link-uri externe și celelalte interne).

 

Informații și imagini preluate de pe blogul SEOmoz.

Studiu: Companiile nu au strategie de analytics

Econsultancy a publicat ediția 2011 a studiului Online Measurement and Strategy Report. Rezultatele sunt disponibile contra-cost, dar au fot publicate cele mai importante descoperiri în urma studiului de anul acesta:

  • Doar 22% dintre firmele care au participat la studiu au răspuns că au o strategie pentru colectarea și analiza datelor ca parte din strategia de afaceri. Mai rău este că procentul este în scădere, de la 25% anul trecut
  • 28% spun că din web analytics ajung la recomandări acționabile care să facă o diferență în organizație, față de 31% anul trecut
  • Cota de piață a Google Analytics continuă să crească, deși mulți folosesc GA împreună cu un tool enterprise. 44% dintre firme folosesc doar GAnalytics, față de 38% în 2010 și 23% în 2009
  • Companiile plănuiesc pt următorul an mărirea bugetelor de analytics. 42% au de gând să mărească numărul angajaților pe web analytics, iar 31% vor să facă același lucru externalizat. Acest lucru confirmă rezultatele studiului din ianuarie 2010 (acel studiu a fost făcut doar pe UK)
  • Continuă să crească numărul celor care sunt interesați să își măsoare reputația online (vezi grafic)
  • Bariere în calea web analytics în firme: lipsa resurselor și bugetului, lipsa coordonării și absența unei strategii de web analytics

La studiu au răspuns reprezentanți ai companiilor din UK (66%), restul Europei (15%), America de Nord (10%) și alte zone (10%).

Etichete: , , , ,