Mă gândeam de curând că anul acesta nu am scris niciun articol despre GTM dar uite că cei de acolo vin acum cu o versiune nouă, majoră. În urmă cu o săptămână au anunțat Google Tag Manager server-side, care tocmai a intrat în faza public beta.

Această versiune permite mutarea tag-urilor de pe site sau din aplicație în Google Cloud. Vine cu multe schimbări față de ce am fost obișnuiți până acum, așa că în timp poate fi o schimbare majoră la modul în care vom face web analytics, digital analytics sau tracking pentru marketing, în general.

Viteză mai bună și securitate

Promisiunile Google sunt că noua versiune de GTM va optimiza viteza de încărcare a site-urilor, precum și securitatea datelor.

Pentru că va reduce numărul fișierelor JavaScript încărcare, dar și numărul de network requests, pentru că același request poate fi folosit pentru a transmite date la mai multe tag-uri (detalii mai jos), acestea vor face ca paginile să fie încărcate mai repede. Testele făcute de utilizatori în ultima săptămână au confirmat această optimizare.

În prezent, un tag introdus în site (direct sau prin tag manager) poate să își ia ce date dorește de acolo. Odată cu mutarea în cloud, datele sunt trimite către serverul închiriat de utilizator, iar de acolo acesta decide spre ce tag-uri să le dea mai departe. Așadar, poate controla datele care ajung către fiecare furnizor de servicii online. Această flexibilitate a utilizatorului de GTM poate face și ca datele să fie folosite în moduri care să nu fie pe placul celor care îi accesează site-ul sau aplicația. Ca orice lucru nou, vine cu avantaje și dezavantaje…

Cum funcționează

În loc să instalezi toate tag-urile într-un container tradițional, se va transmite un flux de date către containerul de pe server, unde vor fi folosite de tag-urile care au fost alese.

În contul existent de GTM, se poate crea un contaier nou, de tip Server. Următorul pas este legarea lui de un proiect din Google Cloud Platform. Al treilea pas este opțional, setarea unui domeniu, însă ajută cu toate limitele pe care browser-ul Safari le-a impus recent prin Intelligent Tracking Prevention. Urmează să trimitem date către noul container, lucru pe care îl putem face din containerul actual sau direct pe server prin Measurement Protocol. În final, containerul trebuie configurat și publicat.

În noul container vom vedea și un tab nou, numit Clients. Rolul unui client este acela de a procesa datele primite. Inițial, în cont se găsesc 2 clienți, ambii pentru Google Analytics: Universal Analytics și App + Web. Desigur, utilizatorii au opțiunea de a își crea și alți clienți. Sunt sigur că în următoarea perioadă vor apărea mai mulți clienți gata de a fi utilizați (direct în GTM sau în galeria de templates).

În loc de trigger events, procesele sunt inițializate de HTTP requests. Acestea sunt apoi procesate de Client, care genereaza un event data object ce va fi utilizat de tag-uri într-un container virtual.

Clientul va transmite datele mai departe sub forma unor evenimente (events). Utilizatorii pot să folosească ce denumiri vor pentru evenimente și pentru parametrii acestora, însă Google sugerează o listă generală pentru aceste denumiri, pentru standardizare.

Acest lucru îmi amintește de Google Analytics App + Web și de Firebase Analytics, adică alte produse noi de la Google unde lucrurile funcționează în aceeași manieră. Vedem, așadar, un șablon care va fi folosit în produsele sau versiunile noi de digital analytics ale Google.

Client ID optimizat

Dacă majoritatea lucrurilor despre server-side Google Tag Manager le gândim la timpul viitor, Google a venit și cu un avantaj imediat pentru instalarea acestuia, și anume un Client-ID pentru Google Analytics care să funcționeze mai bine decât până acum.

În zona identificării utilizatorilor între sesiuni, Google Analytics a avut câteva tentative, însă departe de a funcționa corect. Clientul de Universal Analytics are din start opțiunea de a folosi Server Managed cookies, care va muta pe server marcarea și identificarea clienților, evitând astfel problemele pe care le întâmpina în browser și generând date mai bune despre numărul utilizatorilor unici.

Direcția GTM

Google Tag Manager a apărut prima dată cu promisiunea că ne va fi mai simplu să ne descurcăm cu instalarea propriilor tag-uri pe site, dar acum se întâmplă exact opusul, pentru că este nevoie de o persoană cu bune cunoștințe tehnice pentru a lucra cu ce va oferi în versiunea server-site.

Și până acum era nevoie să deții informații tehnice pentru a lucra cu GTM, de acum înainte va fi nevoie de mult mai multe, printre care HTTP requests sau cloud platforms. Acestea se adaugă cunoștințelor de JavaScript de care era nevoie pentru a folosi unele dintre avantajele GTM.

Trecerea la server-side rezolvă câteva probleme pentru Google. Pe de o parte ar fi browser-ele care sunt tot mai stricte cu tot ce înseamnă tracking pentru marketing, iar noua versiune va evita aceste restricții și în continuare. Browser-ele impun un timp de viață tot mai scurt pentru cookies, dar cele generate de server pot fi făcute să pară a fi folosite de site-ul propriu (în loc de google-analytics.com, de exemplu), ceea ce le permite să fie folosite mai mult timp. Pentru a folosi această funcționalitate, trebuie să dovedești prin Google Search Console că deții domeniul, să îl configureze în App Engine și să adaugi un DNS care să trimită spre serverele Google.

Server-side există de mulți ani, dar faptul că poate fi folosit de GTM va face ca multe tag-uri să fie rulate prin acesta, deci va deveni mult mai popular. Asta rezolvă un alt tip de probleme pentru Google, care rămăsese în urmă cu măsurarea reach-ului. Trebuie menționat și că prin această mutare Google Cloud va avea mai mulți utilizatori, iar acesta este un serviciu plătit. Probabil că cei mai mulți vor plăti sume modice, dar cel puțin va crește în popularitate, la fel ca multe alte servicii Google.

Nu în ultimul rând, datele vor fi de acum în proprietatea celor care are site-ul și își instalează Tag Manager, lucru care probabil îi va scuti pe cei de la Google de anumite griji juridice, în special în UE. Proprietarul site-ului va decide dacă va folosi analytics să colecteze doar informații foarte de bază sau dacă va face exact opusul, colectând mult mai multe decât până acum. Se poate folosi analytics fără a instala niciun fel de cookie, dar se poate folosi și pentru a instala cookies server-side, care nu mai pot fi evitate prin dezactivarea JavaScript sau care pot evita chiar blocarea din extensii de browser. În calitate de vizitatori ai site-urilor, cred că va trebui să fim mai atenți la ce site-uri accesăm, la fel cum până acum priveam cu scepticism anumite aplicații înainte de instalare.

În orice caz, această tehnologie va fi folosită în viitorul apropiat pe web și în aplicații, deci va trebui să ne obișnuim cu ea și să îi folosim părțile pozitive.

Etichete: , , , , ,