În urmă cu exact 10 ani publicam primul articol pe acest site, iar cel pe care îl citești acum este articolul numărul 300 publicat aici. Ideea era mai veche, iar în vara aceluiași an cumpărasem câteva domenii asemănătoare (combinații între cuvintele web analytics sau web analyst).

L-am anunțat în ianuarie 2010, după ce lumea s-a întors din concedii și a fost bine primit pe Twitter, rețeaua socială folosită pe atunci de oamenii din industrie. În martie, deja câștiga premiul pentru cel mai bun blog de tehnologie din România la RoBlogFest.

Nu a fost primul meu blog. Pe 1 mai 2006 îmi lansasem un blog personal, încă din prima zi cu domeniu .ro și temă cu design propriu. Între timp, mai scrisesem constant și pe niște bloguri colective, precum Basic Marketing, Pay-per-click blog sau Craiova blog. Niciunul dintre acestea nu mai există de ceva timp.

WebAnalyst.ro a fost primul site cu articole despre analytics în limba română, pornit din pasiunea mea, mai veche, pentru acest domeniu. Am reușit să public constant articole în acești 10 ani. Câte pasiuni ai pentru care ai acordat timp constant în ultimii 10 ani?

10 ani de blog înseamnă și 10 ani de viață, pe care îi voi detalia mai jos.

Grafic realizat cu Tableau

Aceasta este distrubuția celor 300 de articole, pe ani. Pentru a fi simplu pentru toată lumea, am ales reprezentarea pe ani calendaristici. De aceea avem 11 observații, iar media articolelor pe an nu este de 30, ci de 27 și ceva (linia verticală din grafic). De exemplu, în primul an calendaristic am scris 11 articole, dar în primul an de viață al blogului am scris 87… e o mică diferență între cele două 😉

2009 – 2011

Așadar, au fost ani în care am scris multe articole. Era vremea blogurilor care publicau multe postări, iar eu eram entuziasmat de noul meu site.

Am avut 132 de articole publicate în 2 ani și ceva. Scriam pe atunci toate felurile de articole, de la știri, definiții, articole educative, până la opinii și editoriale.

Un exemplu de postare din 2011, încă relevantă: „Google Analytics schimbă definiția vizitei / sesiunii”.

2012 – 2014

Am început anul cu un nou job, mult mai solicitant decât cele dinainte. În 2012 am publicat 22 de articole, iar în cei 3 ani am avut o medie de 27 de articole pe an. A fost o perioadă în care nu aveam timp să scriu atât cât aș fi vrut, așa că m-am gândit la vremea respectivă să scriu știrile… cât sunt calde, pentru că alte articole le pot publica și altădată, când voi avea mai mult timp.

Sunt mulți oameni de marketing pe care nu i-am întâlnit niciodată, dar despre care am avut plăcuta surpriză să aflu că mă știau datorită acestui site. Deși puțini, sunt și unii care, la un moment dat, au fost deranjați de lucrurile scrise de mine aici.

La începutul lui 2013, un grup de specialiști s-au lansat pe cont propriu. Pentru a se face cunoscuți, au atacat toate agențiile mari din domeniu. Cum lucram la una dintre acestea, nu am scăpat nici eu. Au scris despre mine că traduc articole din afară. Având în vedere că în acea perioadă publicam mai mult știri, ar fi fost curios ca ele să nu fie din afară, acestea fiind aceleași la nivel global (de exemplu, noutățile aduse de Google Analytics). Cam în același stil erau majoritatea articolelor din industrie pe atunci, nu doar ale mele.

Așadar, scriam în puținul meu timp liber, fără beneficii (niciodată nu am acceptat advertoriale și nici nu am vândut personal servicii, lucru făcut de majoritatea celor care scriau articole de marketing online). Mă gândeam dacă să răspund la critici. Unele dintre acestea nu erau tocmai adevărate, altele erau prezentate incomplet. Până la urmă, am decis că nu e treaba mea să răspund nici în numele agenției la care eram angajat, nici în numele clienților acesteia. Am răspuns la una singură dintre acuzații prin articolul „Să cunoaștem limitele”, considerând că prin cele scrise acolo puteam contribui și la educarea pieței, în general.

O altă postare din 2013 îmi trezește amintiri pentru că numele său devenise o expresie folosită între apropiați: „Nu orice schimbare e optimizare”.

În 2014 am scris despre piața de PPC și RTB din acel moment, un articol foarte apreciat de colegii de industrie, dar și aici a fost o excepție, de la cine nu m-aș fi așteptat (o agenție din provincie, despre care nu s-a mai auzit în ultimii ani, a acționat atunci necugetat).

2015 – 2018

Mi-am schimbat din nou jobul. Scăpasem de viața de agenție, îmi făcusem o familie și am decis că nu prea mai am motive să public articole online. Am scris 51 de articole în 4 ani, deci cam 1 articol pe lună.

  • 2015 – Înainte de a pleca din agenție, am scris un articol memorabil, despre lucruri pe care le văzusem în ultimii ani la diverși specialiști: „Cum să (nu) faci un audit de analytics”. De data asta eram eu cel acuzat că critic agențiile (de altfel, foarte atente la imaginea lor). Asta din nou m-a pus pe gânduri și în următorii ani am evitat, pe cât posibil, să scriu articole critice, scopul meu fiind să educ piața, nu să fiu un arbitru
  • 2017Un articol în care scriam despre ce merge și ce nu merge în marketingul online, i-a deranjat din nou pe unii (desigur, tot din agenții), considerând că aș fi scris despre ei. M-au bârfit pe unde au putut, deși dacă ar fi întrebați, ar spune că eu sunt cel care le face asta lor (dar când scrii ceva public nu prea e bârfă). Pe mine nu mă mai interesau de ceva timp agențiile și concurența dintre ele. Cum am scris mai sus, aveam deja alte priorități în viață
  • 2018 – L-aș numi anul celor 3 ceasuri rele:
    • Mai întâi, în luna mai am primit o poprire de la ANAF din cauza unui fost angajator și partener care nu a plătit datoriile (așa cum ne înțelesesem), fiind singura lună din acest an în care nu am mai publicat nimic. Am aflat pe propria piele că unii oameni sunt foarte diferiți de imaginea pe care și-au creat-o online. Este un memento pentru mine, când scriu articole, să nu fiu ca ei
    • Apoi… 3 dintre cele 300 de articole publicate pe blog nu îmi aparțin, acceptând rugămintea de a publica niște guest post-uri în 2017 și 2018. Pentru unul dintre ele, despre GDPR, am fost din nou criticat și din nou pe motive ciudate. Nu îl scrisesem eu, nu îl promovasem eu, dar cineva s-a gândit să mă critice pentru că respectivul anunțase cu câteva luni înainte despre o funcționalitate din GTM care era descrisă și în acel articol. Ce nu știe el este că la vremea respectivă, înainte să o anunțase el, testasem și eu funcționalitatea și încă nu era disponibilă în România (îl iert pentru că el era plecat din țară atunci 😛 )
    • Ultimul din cele 3 a fost pe final de an, la o zi după ce primisem vești tragice… m-am gândit cum să fac să nu mă mai gândesc la acestea, așa că m-am apucat de scris un articol despre GTM

2019

La câteva zile după ce m-am întors acasă în urma unei operații majore, am vrut să îmi scriu articolul tradițional despre ce s-a schimbat la Google Analytics în ultimul an.

Nu mă puteam concentra atunci mai mult de 20 – 30 de minute. În plus, am descoperit tot atunci că cei de la Google nu mai întreținuseră paginile pe care publicau anterior update-urile. M-am enervat și am abandonat scrierea articolului pentru moment.

Am așteptat să treacă un weekend, după care am scris m-am reapucat de lucru. Luni am strâns informațiile, marți am scris articolul și miercuri l-am publicat. A ieșit „Noutățile Google Analytics din 2018”, un articol care fost foarte bine primit.

A urmat un alt articol, la care am muncit mult, pentru el fiind nevoie întâi să scriu cod, o altă preocupare de-a mea în timpul liber 😉 Acesta nu a prins nici pe departe așa cum m-aș fi așteptat. Mă gândeam că poate ar fi bine să îl promovez mai mult, motiv pentru care, după 9 ani și ceva cu acest site, i-am făcut și pagină de facebook.

Anul acesta am făcut un experiment și am scris 36 de articole (inclusiv acesta), adică ceva mai multe decât în precedenții 3 ani la un loc. Am testat abordarea de teme diferite în articole.

Aș evidenția 2 articole în care am marcat aniversări importante în industrie: „10 ani de Adobe Analytics” și „14 ani de Google Analytics”, articole în care am trecut prin istoria celor două produse care au marcat industria de digital (analytics & marketing).

Ce urmează

Înainte de a scrie despre viitor, mai arunc o o privire în trecut, pentru o altă aniversare. Tot astăzi se împlinesc 5 ani de când am primit un mesaj, în timp ce eram la Google pentru o întâlnire cu agențiile PPC de top. Țin minte întâlnirea pentru că unii dintre participanți mi-au amintit ulterior că au fost uimiți de cât de multe știam despre PPC. Le mulțumesc pentru asta ?

Mesajul era „Bună, Gabi. Aș vrea să te recomand pentru un job în compania în care lucrez. Spune-mi, te rog, dacă ești disponibil pentru o discuție”, semnat de o persoană care cred că mă știa mai mult prin articolele publicate aici. În mod normal, pe atunci ignoram astfel de invitații. Însă aceasta a venit într-o perioadă în care auzisem nemulțumiri că în zilele mele de concediu, pe banii mei, mersesem la o conferință de marketing online, unde avusesem ocazia să îi văd live pe Avinash Kaushik, Simo Ahava și alte persoane influente în această industrie. A fost motivul pentru care am răspuns la mesaj că putem discuta. A urmat jobul cu cea mai lungă durată pentru mine.

Cele mai multe dintre persoanele cu care am scris mai sus că am avut conflicte îmi sunt acum prieteni, semn că de cele mai multe ori ne supărăm pe motive de moment. Poate ar fi bine să trecem peste orgolii, să ascultăm cu atenție și părerile celorlalți, să înțelegem că viața înseamnă mai mult decât jobul pe care îl avem într-un anumit moment și să iertăm mai mult.

Revenind la zilele noastre, am decis iarăși să accept o nouă provocare profesională. Experimentul ultimului an cu publicat mai multe articole mi-a arătat că e imposibil să scriu despre toate lucrurile importante care se întâmplă acolo unde lumea datelor întâlnește lumea marketingului. În plus, acum sunt conștient că viața e mult mai scurtă decât avem impresia (cei mai mulți).

Nu voi renunța la acest site și la publicarea de noi articole, dar mă voi reîntoarce la o medie mai apropiată de 1 articol pe lună, asta însemnând că vor fi luni în care nu voi scrie nimic. Dacă tot îi îndemn pe alții să ia decizii pe baza datelor, și eu voi continua să public tipurile de articole care am văzut că au succes, dar voi renunța la mare parte dintre celelalte.

Etichete: ,