Microsoft anunță că a refăcut complet Bing Webmaster Tools, schimbând interfața și adăugând rapoarte noi în instrumentul său cu informații de SEO.

Cu aceeași ocazie observ că Bing Webmaster Tools este deschis acum și pentru utilizatorii din țara noastră.

Pentru validarea unui site la acest serviciu este nevoie de inserarea unui meta tag sau adăugarea unui fișier XML pe server-ul site-ului (aproape la fel ca la Google WT).

Echipa Bing spune că noul tool este focusat pe crawling, indexare și date despre trafic. Datele prezentate sunt aproape similare cu cele prezentare de Google Webmaster Tools (evident, fiecare pentru propriul motor de cautare). Astfel, putem face acum comparații precum cea între rata de click din Google și cea din Bing.

Un prim minus îl reprezintă faptul că rapoartele nu pot fi descărcate, cel puțin pentru moment. Un alt minus este că graficele sunt generate în Silverlight, o tehnologie Microsoft indisponibilă pentru alte platforme decât Windows (îi mulțumesc lui Virgil Panduru pt atenționare).

Au și dispărut unele rapoarte, printre ele fiind cele cu link-uri externe și localizare – util pentru site-urile adresate unei țări sau regiuni.

Etichete: , , , ,