De multe ori se cer rapoarte cu timpul mediu în site, indicator a cărui valoare este apoi dezbătută în ședințe. Acesta ar fi un lucru bun, dacă cei care analizează ar cunoaște cum este calculat timpul mediu de către instrumentele de analytics. Pentru unii explicațiile care urmează sunt deja cunoscute, dar nu sunt puțini nici cei care au nevoie de încă un articol despre timpul mediu din web analytics.
De câte ori este încărcată o pagină, spre analytics se trimit informații, printre care și ora la care s-a încărcat.
Exemplu de vizită web:
Homepage – încărcat la 6:30:00
Pagină categorie – încărcată la 6:31:10
Pagină produs – încărcată la 6:31:30