Săptămâna aceasta, într-o conferință numită „AI for BI Innovation Roadmap”, Google a prezentat ce urmează să lanseze în perioada imediat următoare în produsele Looker și Looker Studio.

Am observat că o mare parte dintre utilizatori nu fac distincția între cele două produse, Looker și Looker Studio. Situația devine și mai complicată, pentru că tocmai au anunțat Studio for Looker. Să le luăm pe rând!

Looker este o platformă enterprise de business intelligence, care oferă capacități avansate de modelare a datelor folosind LookML. Este concepută pentru organizații cu nevoi complexe de date, guvernanță a datelor și capacități robuste de raportare.

Semantica LookML poate fi folosită în organizație pentru a avea metrice comune, după care poate fi importată inclusiv în alte soluții de BI, precum Tableau sau Power BI, în cazul în care o parte din organizație preferă să folosească alte instrumente.

Looker Studio, fostul Google Data Studio, este un instrument gratuit (deși are și o versiune plătită), ușor de utilizat, pentru crearea de rapoarte interactive sau dashboard-uri.

Studio for Looker, care a fost introdus săptămâna aceasta, este un modul Looker, dar care folosește interfața Looker Studio. Aici e partea frumoasă și care face ca Looker Studio să crească și în continuare, după cum o să vedeți în continuarea acestui articol.

Așa cum se poate intui și din numele conferinței, s-au anunțat multe inovații privind zona de AI în produsul Looker. Amintesc aici Conversational analytics, Formula Assistant și Visualization Assistant. După nume, cred că toți intuim ce fac noile funcționalități ale Looker. De altfel, cei de acolo au anunțat că „AI is the new way to BI”, care pare a fi noul lor motto. Sună chiar bine, dacă ne gândim că, în ambele cazuri, I vine de la intelligence 😉

Un alt lucru interesant pe care l-au prezentat la Looker a fost un nou tip de măsură, numită period_over_period și care va simplifica comparațiile de serii de timp.

Ajungem la Google Looker Studio, pentru care au anunțat mai multe noutăți semnificative ce vor fi lansate în următoarele luni. De altfel, sunt atât de multe schimbări, încât cred că noua versiune ar fi un fel de 2.0 față de cea de acum, de aici și titlul articolului meu.

Secretul este simplu. Looker Studio este un instrument pe care Google îl oferă și în versiune gratuită, dar cum acesta va fi parte și din Looker, prin noul Studio for Looker, în el se va investi și de acum, ceea ce nu face decât să ne bucure. Dar să vedem schimbările anunțate de Google!

Vizualizări moderne

Looker Studio va trece spre grafice moderne, care vor oferi mai multe detalii pentru creatorii de rapoarte sau dasboard-uri.

Se vor folosi vizualizările de tip Vega, un fel de gramatică a vizualizării, fiind un limbaj declarativ pentru vizualizări de date. Ca o comparație, în trecut am scris despre un alt tip de gramatică a vizualizării, ggplot2.

În cazul Looker Studio, interfața de la editat proprietățile graficelor va fi refăcută complet. Proprietățile vor fi grupate, pentru a avea loc și noile funcționalități aduse.

Cei de acolo au spus că graficele simple vor fi la fel de ușor de utilizat ca și acum. În schimb, vor exista și opțiuni suplimentare, pentru cei care vor mult mai multe de la graficele pe care le creează.

Experiența de vizualizare cu grafice moderne este un lucru major pentru Looker Studio. Este unul dintre lucrurile la care erau în spatele altor soluții de raportare sau de BI și de-abia aștept să testez noile vizualizări.

Aspect pentru toate dispozitivele

În ultimii ani, soluțiile de raportare s-au extins spre zona de dispozitive mobile. Parțial, a făcut-o și Looker Studio, care are o aplicație proprie disponibilă în versiunea plătită.

Totuși, există un layout fix la crearea rapoartelor. Acest lucru are anumite avantaje, având în vedere că toate rapoartele au aceleași dimensiuni (se poate alege doar dacă aceasta să fie verticală sau orizontală). Pe de altă parte, era foarte greu să vezi anumite detalii pe mobil.

În schimb, în curând vom avea responsive layout. Utilizatorii vor crea un singur raport, pentru care Looker Studio va face versiuni diferite pentru tablete și pentru telefoane mobile.

Atunci când creezi rapoarte, vei decide în câte coloane vrei să le împarți, iar instrumentul de la Google se va ocupa de restul.

Text dinamic

A treia categorie majoră de schimbări anunțate zilele trecute de Google se referă la textul dinamic.

Mai exact, este vorba text scris în timp real în rapoarte și poate fi de 3 feluri. Primul este un text (poate fi și titlu pentru raport), al doilea este un titlu pentru fiecare grafic, iar al treilea tip este un calculated field, deci o formulă care se poate schimba în funcție de valorile din date.

Textul dinamic poate fi un nou tip de vizualizare, dar poate fi folosit și pentru a duce Looker Studio spre o nouă zonă, aceea de data storytelling. Este un alt capitol la care o parte din concurență stătea foarte bine. Aștept cu interes să apară, pentru a face comparații!

Previzulizarea datelor

Un alt lucru pe care produsele de BI îl au, dar lipsea până acum din instrumentul de la Google este previzualizarea datelor, înainte ca acestea să fie introduse în rapoarte.

Probabil că inițial s-a considerat că în Data Studio / Looker Studio vei folosi date deja prelucrate în dashboard-uri, însă acest lucru s-a schimbat de când acest instrument nu mai face parte din suita Google Analytics, ci este în suita Google Cloud.

Așa cum vedem și în imaginea de mai sus, acest lucru se va schimba în perioada următoare. În zona de previzulalizare, vom avea ocazia să ne alegem câmpurile pe care le vrem, după care vom vedea primele câteva sute de valori pentru acestea.

La conferința Google de săptămâna aceasta s-a vorbit și despre colaborarea în timp real, care există deja în Looker Studio, dar pentru Looker este o noutate. Cu aceeași ocazie, am fost asigurați că Looker Studio va exista și în continuare, separat de Looker.

Având în vedere toate noutățile anunțate mai sus, am putea spune că Looker Studio va avea o nouă versiune în următoarele luni, pentru că sunt schimbări majore față de produsul pe care l-am cunoscut în ultimii ani.

Etichete: ,