Anul acesta, am trecut prin cele mai importante noutăți pe care le-a primit Data Studio, precum filtrele interactive, formatarea condițională și calculele.
Ultima lansare care poate fi folosită de majoritatea utilizatorilor o reprezintă temele pentru rapoarte, anunțate în urmă cu o lună. Le-am testat în acest timp, iar concluziile le aveți mai jos.
Teme predefinite
Temele au culori și stiluri predefinite, gata de a fi aplicate la nivel de raport în Data Studio. În acest moment, avem de ales din 19 teme predefinite. Le găsim în meniu sub numele de Layout and theme. Cu un singur click, tema aleasă va fi aplicată raportului la care lucrăm.
E bine de știut că putem aplica la fel de ușor o temă și unui raport mai vechi. Atenție aici pentru că unele elemente s-ar putea să nu se mai încadreze în spațiul care le-a fost acordat. De exemplu, unele fonturi ocupă mai mult spațiu și putem ajunge în situația de a trimite un raport din care unele cuvinte și unele numere nu se văd în întregime!
Personalizările făcute unui grafic vin peste setările temei, deci vor rămâne aceleași și după ce trecem la o altă temă. La fel se întâmplă și cu dimensiunile care sunt colorate în funcție de valori.
Teme customizate
De la oricare dintre temele predefinite se poate porni editarea pentru a crea o temă nouă, accesând butonul Customize.
Avem posibilitatea de a personaliza background-ul raportului, graficelor, elementelor evidențiate din grafice (de exemplu capul de tabel), fonturile folosite în raport (inclusiv dimensiuni și culori), conturul elementelor (culoare, grosime, tip de linie), tipul de ordonare pentru date, culorile pentru comparații pozitive și negative și alte câteva opțiuni.
Există o limitare importantă aici. Putem avea o singură temă customizată la un moment dat. Pe undeva este de înțeles, comportamentul normal fiind acela de a găsi tema care se potrivește și a rămâne la ea, nu să edităm mereu altele.
Desingul și Data Studio
Instrumentul de raportare și vizualizare a datelor de la Google recuperează la majoritatea capitolelor din distanța la care se află în spatele competitorilor mai vechi în această piață. Când vine vorba de design, părerea mea este că aici mai au mult de lucru. Asta probabil și din cauză că majoritatea utilizatorilor, atât cei care editează, cât și cei care primesc rapoarte, nu dau atenție detaliilor legate de design.
Temele sunt un mare pas înainte, unde din câteva clickuri oricine poate face un raport să arate mult mai bine. Mi-ar plăcea să existe ceva asemănător și pentru fiecare tip de grafic, unde să avem de ales din mai multe modele predefinite și unde să avem mult mai multe posibilități de customizare, dar cred că va dura mai mult până vom avea ceva de genul acesta.
Înainte de a schimba tema raportului, trebuie știut că tema prestabilită, cea existentă atunci când începem un raport nou, este accesibilă și pentru cei care au probleme cu perceperea culorilor, deci sunt cazuri în care este mai sigur să rămânem la aceasta.