Scriam recent că mă bucur să observ că principalele pachete pentru limbajul R sunt dezvoltate în continuare, însă în ecosistemul R nu doar pachetele sunt actualizate.
R este un limbaj de programare și un mediu software gratuit, creat special pentru calcul statistic și reprezentare grafică. Spre deosebire de limbajele de uz general, R a fost construit de la bun început „prin statisticieni, pentru statisticieni”.
RStudio este principalul mediu de dezvoltare (în engleză, IDE – Integrated Development Environment) pentru R. Compania care dezvoltă RStudio a anunțat luna aceasta că agentul AI pentru RStudio este disponibil!
De la RStudio Inc la Posit PBC
Între 2009 și 2019, compania din spatele RStudio s-a numit Rstudio, Inc, o companie axată pe dezvoltarea acestui IDE și a pachetelor pentru limbajul R.
La începutul lui 2020, compania a devenit RStudio, PBC, adică au trecut la statutul de Public Benefit Corporation, primind o misiune legală de a ajuta comunitatea științifică, în locul generării de profit.
În 2022, compania a decis să își schimbe din nou numele, pentru a reflecta faptul că se ocupă de programare pentru data science, nu numai pentru limbajul R. De aproximativ patru ani, numele companei este Posit, PBC.
Posit AI
Așadar, Posit este compania care a creat mediile de dezvoltare RStudio și Positron. Aceștia au lansat în 2025 primele produse de AI pentru dezvoltatori, Positron Assistant și Databot, însă acestea aveau scopuri precise.
Cu experiența acumulată între timp, în martie 2026 s-a lansat Posit AI, un agent specializat care va rula direct în RStudio.
Principala problemă pe care Posit AI vrea să o rezolve este cea a contextului. În general, un cod este copiat într-un promt de AI, de la care se așteaptă un răspuns. Dar respectivul LLM nu poate vedea datele, nu știe ce pachete sunt instalate sau ce variabile sunt folosite.
Principalele componente ale Posit AI sunt Posit Assistant și Next Edit Suggestions (NES), două moduri diferite prin care putem folosi AI în RStudio, prezentate mai jos.
Posit Assitant

Posit Assitant este un agent conversațional de AI pentru mediul de lucru RStudio. Compania spune că la crearea acestuia au folosit tot ce au învățat din produsele anterioare, Positron Assistant și Databot.
Acesta citește contextul sesiunii în R pentru a oferi răspunsuri precise pentru datele actuale, la întrebări legate de explicarea codului, remodelarea datelor, vizualizarea de pattern-uri, erori și bug-uri, precum și multe altele.
Next Edit Suggestions

NES rulează în background și oferă completări la cod în timp ce acesta este scris de utilizator. Acesta folosește AI pentru a veni cu cele mai bune variante, nemaifiind nevoie ca utilizatorul să petreacă timp căutând parametrii, variabile sau tabelele care vor fi încrucișate.
Next Edit Suggestions va face mai rapidă scrierea codului în RStudio, oferind modele de sintaxă, în timp ce dezvoltatorul poate fi focusat pe rezolvarea problemei inițiale.
Prețul pentru Posit AI
Pentru a beneficia de funcționalitățile de mai sus, abonamentele încep de la $20 pe lună, acesta fiind prețul lunar pentru Posit AI Pro. Acesta include un număr nelimitat de sugestii în NES și un număr de credite de Posit Assistant care ar trebui să fie suficient pentru o persoană care dezvoltă în R.
Rămâne de văzut dacă utilizatorii de RStudio vor folosi Posit AI sau vor folosi o soluție care vine de la altă companie, de unde amintesc RgentAI, R Wizard GPT sau GitHub Copilot.


