Google Signals este o funcționalitate care oferă către analytics date despre utilizatorii autentificați în conturi Google. Pe baza acesteia, putem afla numărul de utilizatori unici.
În Universal Analytics, pe baza Google Signals sunt realizate rapoartele Cross Device, remarketing cu analytics și informații personale privind advertising-ul (de exemplu, interesele utilizatorilor).
Recent, Google a început să ceară acordul editorilor din Google Analytics 4 pentru a prelua aceste date de la utilizatorii site-urilor și aplicațiilor, deci urmează să fie adăugate aceleași funcționalități și în cea mai recentă versiune de Google Analytics. Detalii despre activarea Google Signals pot fi găsite mai jos în articol.
După ce s-au logat în Google, utilizatorii care vor Google Signals în proprietățile la care sunt cel puțin Editor, trebuie să se ducă în zona numită Admin. Butonul este situat în partea din stânga jos a paginii.
Aici, vor vedea în coloana numitp Property mai multe opțiuni, printre care și Data Settings. Cu un click pe acest text, vor vedea un nou meniu, din care vor trebui să aleagă Data Collection.
Aici le va apărea o pagină nouă, cu mai multe informații privind colectarea datelor în propriul cont de Google Analytics 4. Pentru a începe, este nevoie de un click pe butonul Get started.
Acesta ne va duce într-o nouă pagină, care prezintă beneficiile, pe scurt (imaginea de la începutul articolului). Cu un click pe Continue, vom merge… iar în altă pagină, unde citim informațiile care ni se oferă și apoi dăm click pe Activate.
Modificări în rapoarte
Google Signals va oferi date pentru rapoarte noi și va ajuta la crearea listelor de remarketing. În același timp, unele informații din rapoartele existente vor fi modificate.
În primul rând, prin Google Signals putem știi când un utilizator a accesat aplicația de pe diverse device-uri (de exemplu, laptop și telefon). În trecut, era văzut ca 2 utilizatori, iar acum va fi văzut ca unul singur, dacă este logat pe Google.
Datele din Google Signals nu sunt exportate către Google BigQuery. Este un lucru important. Din această cauză, sunt șanse mari să vedem un număr diferit de utilizatori în interfața GA față de datele din BigQuery.
Tot din cauza Google Signals, este posibil ca unele rapoarte cu date personale pot să nu mai apară. Mă gândesc aici la rapoartele personalizate, din Explorations. Se poate întâmpla ca un raport în care combinăm informații personale (precum User ID, Client ID sau custom dimensions) să nu funcționeze împreună cu anumite dimensiuni.
Rămâne de văzut cum va funcționa Google Signals împreună cu GDPR sau cu alte regulamente de limitare a datelor personale, mai ales că Google a avut astfel de probleme cu Universal Analytics. În cazurile în care ar putea fi probleme cu datele persoanelor sau clienților, poate ar fi bine să nu activați acest serviciu. Repet, în acest moment nu avem informații detaliate, deci este doar o părere personală.
Dacă ați activat Google Signals, așteptăm ca Google Analytics 4 să anunțe lansarea noilor funcționalități, a listelor de remarketing și a rapoartelor bazate pe aceste date.