Căutările organice reprezintă unul dintre cele mai eficiente canale de marketing digital, după unele studii chiar cel mai eficient, în funcție de volumele de trafic și conversii. Rata de click este în continuare ridicată și nu este influențată major de existența reclamelor pe aceleași pagini.

În același timp, auzim tot mai des cum cei care aplică tehnici de Search Engine Optimization (SEO) sunt penalizați de Google și ajung pe poziții mai slabe decât cele ocupate inițial, deci cu mult mai puțin trafic organic. Atragi link-uri? Ești penalizat. Scrii articole pe alte site-uri? Și asta se penalizează. Îți optimizezi excesiv site-ul pentru motoare de căutare? Te va detecta și te va penaliza. Ai un forum sau altă formă de conținut generat de utilizatori? Penalizare și pentru asta. Poate e mai bine să preiei conținut de pe alte site-uri? Nu, sansele de penalizare sunt și mai mari!

Ce s-a schimbat în SEO

Aceste tehnici, precum și altele prin care se încearcă obținerea unor poziții mai bune, au fost mereu interzise. Noutatea stă în faptul că motoarele de căutare au devenit mai bune la detectarea acestor fapte. În opinia mea, nu suficient de bune în România, pentru care nu au în acest moment oameni de Search Quality angajați, dar direcția este aceeași.

Din acest punct de vedere, SEO nu s-a schimbat, ci s-a maturizat, iar motoarele de căutare aplică ceea ce am spus întotdeauna. Acest lucru îi deranjează pe mulți care afirmau că respectă regulile jocului, deși știau că nu le respectă în totalitate.

Viitorul în SEO

Principalele servicii online filtrează informația pe care ne-o servesc. O fac rețelele de socializare, dar și motoarele de căutare. Este normal să se întâmple asta, cât timp informația este tot mai multă, iar ecranele pe care o citim sunt mai mici: telefoane, ochelari, ceasuri etc. În unele cazuri, ecranul este complet eliminat. Cel mai recent exemplu: Amazon Echo.

O altă schimbare este dată de noile formate în rezultatele de căutare. Iată cum arată primul ecran al paginii de rezultate pentru o căutare, și asta căutând de pe laptop:

answer-box

Site-ul oficial ocupă prima poziție organică, dar căsuța cu răspuns îl eclipsează. Săgeata în jos arată că aceasta poate fi extinsă pentru a vedea toate rezultatele din weekend, caz în care va ocupa în întregime primul ecran. Putem interacționa cu căsuța pentru a afla și alte informații. Să nu uităm nici de Knowledge Graph, care în multe cazuri ocupă toată coloana din dreapta. Chiar dacă în stânga sunt alte site-uri, atenția este atrasă de elementele grafice din partea dreaptă a paginii.

În 80% dintre cazuri, rezultatele sunt „îmbogățite” de formate speciale. Numai Knowledge Graph apare la o căutare din patru, iar numărul este în creștere. Prima poziție ocupată de un site pe o astfel de pagină nu mai are același impact cu care am fost obișnuiți.

Nu trebuie să uităm nici de servicii precum Google Now, Siri (Apple) sau Cortona (Microsoft). Acestea încearcă să prezică informațiile de care avem nevoie, încă dinainte ca noi să le căutăm. Am scris în urmă cu un an despre conceptul de search fără keywords. Nu este greu de observat că aceste servicii sunt din ce în ce mai inteligente, iar numărul întrebărilor pe care le pot răspunde crește va constant.

Măsurarea SEO

Tradițional, instrumentele de SEO Analytics s-au focusat pe măsurarea locurilor ocupate în rezultate. Un prim semnal a fost dat de personalizările care au apărut în ultimii ani în paginile cu rezultate. Doi utilizatori care efectuează aceeași căutare pot să primească rezultate diferite. Device-urile mobile de pe care căutăm vor oferi și mai mult context pentru roboți, deci mai multe criterii pentru personalizarea rezultatelor. Pe lângă personalizări, apar formatele speciale și toate celelalte lucruri de care am scris mai sus, care fac ca prima poziție să cântărească diferit pentru anumite căutări.

Pozițiile ocupate pot reprezenta un indicator interesant, mai ales în corelație cu alții. Este important să știm că ne afișăm acolo unde se informează oamenii. Probabil că și aceste instrumente vor deveni mai complexe și vor prezenta datele mai bine, mai util, adaptat noilor tipuri de rezultate. În același timp, este important să măsurăm și rezultatele acestui canal, la fel cum măsurăm pentru campaniile de publicitate. Trebuie să calculăm impactul traficului din SEO la realizarea fiecărui obiectiv al site-ului, să îl segmentăm pe tipuri de căutări, să analizăm calitatea traficului și să analizăm veniturile generate.

Concluzii

Penalizări, informație filtrată, formate speciale în rezultate, personalizări și predicții care ne servesc rezultate înainte să întrebăm. Lucrurile se complică. În același timp, este clar că search-ul nu va dispărea prea curând și va rămâne un canal de top pentru informare. Rezultate mai inteligente înseamnă încredere mai mare. Din punct de vedere comercial, este util în toate fazele procesului de cumpărare, aducând contribuții majore la luarea deciziilor.

După ce am scris 800 de cuvinte, poate răspund și la întrebarea din titlu 🙂 Să apari între primele rezultate organice este mai dificil, dar dacă nu o faci tu, o va face altcineva. Cred că SEO devine și mai important decât în trecut, dar contează foarte mult cum este făcut. Dacă cei care se ocupă de optimizare nu sunt complet transparenți în privința activităților pe care le desfășoară, renunță la ei! Dacă au aceleași tehnici ca acum 5 ani, nu e de bine. Agențiile mari de SEO de la nivel internațional își dezvoltă echipe care să creeze conținut de calitate. Dacă echipa ta pune semnul egal între crearea de conținut și întreținerea conturilor de social media, condoleanțe! 😀

Etichete: ,