Trăim vremuri unice. Oricât de mult așteptăm revenirea la normal, trebuie să acceptăm că, o bună bucată de timp de acum înainte, mediul de business va fi diferit de ce știam. Prima regulă în marketing va fi eficiența. Pentru a fi eficient, trebuie întâi să știi cum să măsori rezultatele.

Iată de ce am decis acum să încep oferirea serviciului de audit de analytics.

Am 12 ani de când lucrez full time în performance marketing și peste 10 ani de când scriu articole de analytics numai pe acest site. De câteva ori am scris și despre practica de audit din piață, eu fiind de părere că este nevoie de o altă abordare. Mi s-a sugerat să încep eu să fac audituri, dar în acele momente aveam alte ocupații. Am lucrat pentru câteva dintre cele mai mari companii cu prezență online de la noi, de la eCommerce, classifieds, real estate, media sau IT, pentru care am oferit analytics (inclusiv traininguri personalizate), precum și alte servicii din sfera marketingului orientat spre rezultate.

Cu ce este diferit acest audit

Tradițional, se ia o listă cu funcționalitățile Google Analytics și se bifează care dintre acestea sunt implementate și care nu. În mare, acesta este modelul de audit folosit de mulți colegi de breaslă. Eu nu vreau să impresionez prin trimiterea unor documente lungi, care probabil nu sunt citite în totalitate, pentru că nici nu sunt relevante în întregime.

Sunt de părere că un analist trebuie să filtreze informațiile și să ofere doar lucrurile de care clientul are nevoie și pe care le poate aplica în propriul business. Dacă se ajunge la un document mai lung e OK, dar nu acesta trebuie să fie scopul.

Însă asta este doar o mică parte. Cred că un audit ar trebui să treacă de nivelul implementării de analytics și să meargă spre oferirea de consultanță personalizată privind folosirea instrumentelor de analytics în măsurarea și dezvoltarea eforturilor de marketing digital. Se pornește de la strategia de digital, se evaluează în ce stadiu este implementată și la final se ajunge la analytics și la cum va trebui acesta să fie folosit în continuare.

Nu vreau să se înțeleagă că eu voi produce toată strategia și planificarea de marketing online, pentru că nu ar fi adevărat. Cu siguranță voi ține cont de lucrurile care există, indiferent de forma în care le primesc, și voi veni cu feedback acolo unde cred că este nevoie. Totul se face prin dialog constant. Poate fi doar un audit de Google Analytics sau poate fi mai mult, dacă așa hotărâm.

Acestea sunt niște idei generale. Cel mai mult urăsc șabloanele aplicate la fel unor clienți diferiți. Nu voi folosi un template pe care să îl editez schimbând datele din analytics. Prefer să încep de fiecare dată cu o foaie albă.

„Hai să”

Este îndemnul pe care l-am primit în urmă cu 10 ani de la un cunoscut antreprenor din .ro 🙂

Dacă îți sună bine ce am scris mai sus și îți surâde ideea să lucrăm împreună, dar vrei și să afli mai multe, aștept un email la audit@webanalyst.ro pentru a începe o discuție concretă, pe datele specifice organizației pe care o reprezinți. Eficientizare fericită!

Etichete: , ,