Online marketerii trebuie să justifice fiecare cent investit, mai ales dacă lucrează în România. Web analytics ne ajută să facem asta și să luăm decizii pe baza informațiilor. Iată câteva sfaturi pe care e bine să ni le reamintim din când în când:

Măsoară tot

Lucrurile se schimbă cu o viteză amețitoare în mediul online, dar partea bună este că instrumentele de web analytics țin pasul cu noutățile în majoritatea cazurilor. Acum poți măsura impactul video-urilor, campaniilor social media, interacțiunea cu site-urile flash sau vizitele de pe mobile.

Învață mereu

Și dacă lucrurile se schimbă, nu poți să practici la fel ca acum 3 ani. Nici ca acum un an. Google Analytics a evoluat enorm de mult în ultimele 6 luni, Omniture a fost achiziționat, tool-uri și gadget-uri noi apar mereu, iar situația economică este într-o continuă schimbare. Stai informat și intră în contact cu alți practicieni!

Experimentează

Toată lumea vrea studii de caz, deși pe internet poți încerca foarte ieftin. Rezultatele unui test sunt mult mai relevante decât un studiu de caz „împrumutat”, deoarece testul este pe site-ul tau, pe vizitatorii tăi, campaniile tale etc.

Mai mult, în caz de nereușită vei știi exact cauzele și vei învăța mai repede decât dacă ai citi ce li s-a întâmplat altora. Chiar și în acest caz, costul eșecului este unul mic pe internet. Așadar, experimentează și greșește cât mai repede!

Acționează

Am mai scris și o să mai scriu: degeaba faci web analytics dacă din asta nu rezultă îmbunătățiri pentru vizitatori. Vezi ce modificări s-au petrecut. Nu uita care e scopul muncii tale!