August 2026: Google Ads schimbă licitarea pe strategiile cu target

Începând cu 17 august 2026, Google Ads modifică modul în care funcționează strategiile de licitare bazate pe obiective (Target CPA, Target ROAS și Target CPC pentru Demand Gen) pentru campaniile marcate ca fiind limitate de buget (Limited by budget).

În prezent, o campanie cu status Limited by budget care folosește o strategie bazată pe target poate supraperforma targetul setat și poate avea fluctuații de performanță când bugetul este ajustat. După 17 august 2026, campaniile limitate de buget care folosesc o strategie bazată pe target vor performa mai consistent către targetul setat, inclusiv când bugetul este modificat.

De ce era nevoie de această modificare

Potrivit Google, în comportamentul folosit până acum, în care campaniile constrânse de buget pot supraperforma targetul declarat, poate fi confuz și creează rezultate imprevizibile când sunt ajustate bugetele. Prin optimizarea consistentă către targetul setat, indiferent de buget, Google urmărește control mai fiabil, scalare predictibilă și management simplificat.

Motivul istoric: sistemele care încercau să optimizeze performanța cauzau uneori volatilitate pe campaniile constrânse, făcând ajustările de buget imprevizibile și putând provoca schimbări neașteptate de canal pe campanii multi-channel ca PMax și Demand Gen.

Reprezentanții Google insistă că schimbarea nu va duce la creșteri de costuri pe o campanie deja constrânsă de buget, iar recomandarea nu este „lasă sistemul să cheltuie mai mult”, ci să revizuim targeturile ca să reflecte obiectivele reale, inclusiv setarea targetului la media pe care campania o atinge deja.

Teoretic, din această modificare a bidding-ului, ar trebui să câștige:

  • Advertiserii care scalează cu buget flexibil – obțin exact ce Google promite: relația target ↔ performanță devine liniară, deci creșterea de buget nu mai e o loterie;
  • Conturile care folosesc mult PMax și Demand Gen, unde alocarea între canale devine mai stabilă (deși vei putea vedea totuși schimbări în distribuția traficului între canale);
  • Agențiile – ar trebui să le fie mai ușor la forecasting și planificare;
  • Google, evident. Dincolo de declarațiile elegante pe care le-am scris mai sus, surplusul de eficiență pe care algoritmul îl găsea și îl lăsa în contul advertiserului dispare.

Și totuși, vor fi advertiseri care vor pierde în urma schimbărilor de la Google! OK, anunțul este să fie ajustate sumele licitate, dar asta nu este întotdeauna simplu! Există conturi care se bazează pe strategia de a licita tROAS mic sau tCPA mare, exact pentru a da Smart Bidding libertatea de a explora, de a descoperi clienți noi și de a găsi eficiențe în timp.

Ce (nu) se schimbă în licitarea Google

Trebuie clarificat ce anume va schimba Google în strategia de licitare a campaniilor, precum și ce va rămâne la fel:

  • Nu se schimbă licitația – aceasta este strict o modificare de bidding; mecanismele de licitație Google Ads rămân neschimbate;
  • Campaniile care nu sunt limitate de buget nu sunt afectate – CPA și tROAS pe campanii fără constrângere de buget nu își schimbă comportamentul;
  • Strategii vizate de acutalizare sunt Target CPA, Target ROAS și Target CPC pentru campaniile Demand Gen. Nu vor fi afectate strategiile Manual CPC și nici Target Impression Share;
  • Portfolio bidding și shared budgets sunt incluse, dar ajustările trebuie făcute la nivel de portofoliu / buget partajat. În portofolii cu bugete nepartajate, doar campaniile constrânse sunt afectate; la bugete partajate constrânse, impactul se distribuie uniform pe toate campaniile din grup;
  • Campaign total budgets: comportamentul nu se schimbă; această funcționalitate va maximiza utilizarea bugetului pe intervalul definit, cu excepția cazului în care campania e constrânsă de target;
  • Smart Bidding Exploration: în general nu e impactat, pentru că funcționează cel mai bine cu bugete neconstrânse;
  • Toate tipurile de conversii, inclusiv click-through, view-through și engaged-view, din surse online și offline, vor fi impactate de actualizarea de bidding.

Ce trebuie să facă advertiserii în campanii

Există câteva lucruri de verificat și, eventual, de modificat:

  • Filtrarea campaniilor cu status „Limited by budget” + tCPA/tROAS (sau tCPC pe Demand Gen) și identificarea celor în care performanța reală este mai bună decât targetul.
  • Utilziarea Bid Target Adjustment Tool, un instrument care ar trebui să apară zilele acestea în conturile de Google Ads, în care advertiserii pot alege una dintre opțiuni:
    • să păstreze targetul actual în licitații;
    • să apese Apply pentru a alinia targetul la performanța recentă;
    • să introducă un target prpriu, care să reflecte obiectivul de business;
    • să schimbe strategia la Maximize conversions sau Maximize conversion value → Atenție: aceasta optimizează însă pentru consumul integral al bugetului!
  • Opțiune: Creșterea bugetului, astfel încât campaniile să nu mai fie limitate de buget.
  • Evaluare – după schimbarea sumelor licitate sau a bugetelor din campanii, rezultatele ar trebui verificate după 1-2 cicluri de conversie (desigur, depinde și de lungimea acestora).

Există diverse opinii despre ce ar trebui să facă advertiserii, însă un lucru este cert: advertiserii NU ar trebui să recurgă la data exclusions sau la bid limits noi ca reacție la acest update.

Este posibil ca această actualizare să modifice distribuirea traficului între diverse campanii, ținând cont că PMax și Demand Gen sunt favorizate de către Google. Acțiunile ar trebui începute, având în vedere că mai sunt doar câtevaa zile până la deadline-ul anunțat. Efectele reale vor fi văzute după ce vom avea ocazia să experimentăm update-ul din sistemul de bidding.