Categorie: Marketing & Advertising

  • Bing Webmaster Tools a fost relansat

    Microsoft anunță că a refăcut complet Bing Webmaster Tools, schimbând interfața și adăugând rapoarte noi în instrumentul său cu informații de SEO.

    Cu aceeași ocazie observ că Bing Webmaster Tools este deschis acum și pentru utilizatorii din țara noastră.

    Pentru validarea unui site la acest serviciu este nevoie de inserarea unui meta tag sau adăugarea unui fișier XML pe server-ul site-ului (aproape la fel ca la Google WT).

    Echipa Bing spune că noul tool este focusat pe crawling, indexare și date despre trafic. Datele prezentate sunt aproape similare cu cele prezentare de Google Webmaster Tools (evident, fiecare pentru propriul motor de cautare). Astfel, putem face acum comparații precum cea între rata de click din Google și cea din Bing.

    Un prim minus îl reprezintă faptul că rapoartele nu pot fi descărcate, cel puțin pentru moment. Un alt minus este că graficele sunt generate în Silverlight, o tehnologie Microsoft indisponibilă pentru alte platforme decât Windows (îi mulțumesc lui Virgil Panduru pt atenționare).

    Au și dispărut unele rapoarte, printre ele fiind cele cu link-uri externe și localizare – util pentru site-urile adresate unei țări sau regiuni.

  • Noutăți Yahoo! WA, HootSuite și Scout Analytics

    HootSuite scoate versiuni enterprise

    HootSuite lansează o suită de instrumente enterprise. Planurile sunt ca acestea să fie disponibile pentru cumpărare din august. Compania oferă în prezent un social media dashboard ideal pentru campanii, iar pachetele premium (numite aur, argint și bronz) vor include mai multe informații despre utilizatori. Ultima versiune a principalului lor produs a adus și integrarea cu Google Analytics.

    Scout Analytics Dashboard

    Compania de analiza comportamentului pentru publisheri digitali Scout Analytics a anunțat lansarea Scout Analytics Dashboard. Acesta identifică atributele targetate în profilurile utilizatorilor și nivelul de implicare. În plus, preconizează audiența și impactul următorelor campanii.

    Yahoo! Web Analytics nu mai suportă versiunea 4

    Yahoo! Web Analytics a lansat în 2009 versiunea 5 pentru codul de tracking (cel care se introduce în site-uri pt a colecta datele) și a updatat versiunea 4. La sfârșitul acestei luni se termină orice fel de suport oferit de Yahoo! pt v4. El va funcționa în continuare, dar nu va mai primit update-uri, eliminarea erorilor sau suport tehnic.

    Una dintre agențiile partenere ale Yahoo! WA a lansat un instrument care verifică dacă site-urile încă au vechiul cod. Acesta oferă o versiune de test gratuită.

  • BrightRoll îmbunătățește măsurabilitatea campaniilor de video online

    BrightRoll, una dintre cele mai importante rețele de publicitate online, a lansat o colecție de 5 instrumente de măsurare a campaniilor pentru advertiseri.

    Noile tool-uri de raportare au la bază servicii de la parteneri precum comScore, Nielsen, Vizu and InsightExpress.

    Cele cinci produse noi sunt:

    • Awareness, care măsoară impactul unei campanii în atutudine asupra unui brand
    • Impact, care utilizează NetEffect de la Nielsen pentru a măsura expunerea video-urilor online și influența în decizia de cumpărare
    • Validation, care utilizează Campaign Esentials de la comScore pentru a măsura audiența campaniei, inclusiv demografice, la fel ca în cazul campaniilor clasice de advertising
    • Effectiveness, care utilizează Action Lift (tot de la comScore) și măsoară diferențele de comportament online
    • Optimization, folosește Ad Catalyst de la Vizu ca să măsoare în timp real efectele campaniilor pentru branduri
  • Zbori gratis dacă ai scor bun pe Klout

    Și cu oricum, ci cu Virgin America, compania aeriană cunoscută pentru grija cu care își tratează clienții, în schimbul unui preț pe măsură. Persoanele influente pe Twitter pot acum zbura gratis între Toronto, San Francisco și Los Angeles, în perioada 23 iunie – 23 august. Norocoșii sunt invitați și la lansarea Virgin America din Toronto, care va avea loc pe 29 iunie.

    În această campanie, Virgin America este partener cu Klout, un serviciu de analytics care măsoară influența utilizatorilor de Twitter. Klout score poate avea o valoare de la 1 la 100, cu cât mai mare cu atât mai influent este utilizatorul.

    Compania aeriană nu cere nimănui să scrie pe internet despre experiența din timpul zborului, ba mai mult le cere ca în cazul în care vor scrie să specifice că au primit gratuitatea. Mi-ar plăcea ca această clauză să existe și în campaniile de la noi.

  • Măsurarea rezultatelor campaniilor

    Din campaniile de publicitate online poți trimite oamenii către ce pagină din site vrei și în funcție de accesările fiecărei pagini poți afla succesul campaniei/reclamei. Dar cele mai multe situații sunt mai complexe de atât. E foarte posibil ca în același timp să ruleze mai multe campanii, fiecare cu diferite reclame la aceleași produse. Sau să ai de măsurat și rezultatele din SEO și din PPC. Sau vizitele din documente ca .doc sau .pdf. Sau din email. Sau combinații ale celor dinainte 🙂

    Etichetarea

    Prin „tagging”, paginile de destinație sunt marcate diferit pentru fiecare sursă de trafic. Astfel, dacă din Google ne vin vizitatori organic dar și prin publicitate, vom marca diferit URL-urile la care trimite publicitatea pentru ca în Web Analytics să le vedem diferențiat. În funcție de acest marcaj, statisticile vor arăta vizitele în funcție de fiecare campanie, reclamă, sursă de trafic și alte variabile pe care ni le alegem.

    Practic, această marcare sau etichetare se face punând la sfârșitul unui URL niște parametri suplimentari. Poate ați observat acele URL-uri lungi la care trimit reclamele. Taggingul ar trebui să înceapă cu unul dintre semnele ?, & sau #. Arată mai puțin estetic, dar ajută la măsurarea rezultatelor în funcție de fiecare sursă de trafic.

    Când folosim

    Ar trebui să folosim etichetarea ori de câte ori este posibil, adică în toate reclamele și link-urile pe care le postăm pe undeva (site-uri, documente, mail-uri etc.).

    Parametrii adaugați ar trebui să ne ajute ulterior să identificăm cu ușurință sursa de trafic, campania, reclama și alte lucruri care ne-ar putea interesa (de ex. newsletter lunar, newsletter saptamanal, email personal etc.).

    EXCEPȚIE: Nu folosi taggingul pentru SEO! Folosește-l pentru toate celelalte campanii, și lasă „curate” link-urile pentru SEO. În felul acesta vei avea date despre fiecare campanie, inclusiv cea de SEO, fără a risca să deranjezi motoarele de căutare cu URL-uri neprietenoase sau conținut duplicat virtual.

    Măsurarea campaniilor cu Google Analytics

    Google Analytics are 5 variabile definite pentru a te ajuta să faci un tagging cât mai corect și apoi să vezi în rapoartele sale cât mai clar rezultatele în funcție de fiecare dintre ele:

    utm_source obligatoriu Folosit pentru a identifica sursa de trafic (ex: newsletter)
    utm_medium obligatoriu Folosit pt a identifica mediul (ex. blog, PPC, download)
    utm_term opțional Folosit în PPC pentru identificarea cuvintelor cheie
    utm_content opțional Folosit pentru a identifica reclama, unde sunt mai multe
    utm_campaign recomandat Folosit pentru identificarea campaniei

    Exemplu: URL-ul acestui post este https://webanalyst.ro/blog/2010/masurarea-rezultatelor-campaniilor. Totusi, cand o sa il anunt pe Twitter as vrea să fie clar traficul venit exact din acest link dat pe Twitter (inclusiv din clienți de Twitter sau alte preluări), așa că în loc să trimit URL-ul așa cum este el, voi trimite https://webanalyst.ro/blog/2010/masurarea-rezultatelor-campaniilor/?utm_source=twitter&utm_medium=social&utm_campaign=masurare.campanii.

    Google Analytics îmi va afișa traficul din acel link venit din mediul social (de la social media), din sursa twitter pe articolul masurare.campanii. Astfel, voi putea oricand să văd ce trafic mi-a venit în general din link-urile trimise de mine în social media într-o perioadă de timp, din fiecare din aceste site-uri și pe fiecare dintre articole. Toate astea utilizând doar 3 dintre cei 5 parametri puși la dispoziție de Google Analytics. Pentru campanii mai complexe putem să folosim și 4 sau 5 parametri.