Blog

  • Social media management cu SpredFast

    În încercarea de a găsi cea mai bună soluție pentru măsurarea social media apar metode și instrumente tot mai diferite. Dacă am văzut adaptări ale instrumentelor clasice de web analytics la social media și instrumente special construite de social media, astăzi a venit rândul să scriu despre Spredfast, un instrument de social media management care integrează soluțiile consacrate de web analytics ca Omniture și Google Analytics.

    Din Spredfast poți face managementul campaniilor social media și păstra relațiile cu clienții din diferite platforme, printre care se află Twitter, Facebook, LinkedIn, YouTube, FlickR și bloguri (WordPress, Blogger, MoveableType, Lotus Live Connections, Drupal etc).

    Pe lângă integrarea cu soluțiile de analytics de la Omniture și Google, Spredfast generează și câteva statistici proprii, în special pentru campanii (dashboard-ul se deschide cu Engagement, Reach și Activity).

    Are versiune gratuită, dar și versiuni de 50 și 100$ pentru fiecare campanie („inițiativă”).

    Spredfast este unul dintre start-up-urile finaliste la Microsoft BizSpark Accelerator, iar recent a primit o finanțare de la Austin Ventures.

  • SAS a lansat instrument de analiză pt social media

    E clar, se poartă social media analytics! Gigantul software SAS este ultima firmă care a anunțat o astfel de soluție. SAS oferă social media analytics pentru companii medii și mari.

    Instrumentul lor este capabil să analizeze aparițiile din ultimii doi ani și să integreze Facebook, YouTube, Twitter, bloguri și forumuri cu sisteme de marketing, precum CRM. În plus, poate fi folosit pentru a vedea exact ce medii influențează oamenii.

    sas-social-media-analytics sas-mentions

    Prin social media analytics de la SAS, marketerii vor vedea nu doar ce s-a întâmplat, dar și prognoze care îi vor ajuta să creeze scenarii și să aloce bugete 🙂

    Instrumentul este construit pentru conversații în 13 limbi și se bucură de expertiză în majoritatea industriilor.

  • Statistici pentru subdomenii în Google Analytics

    Din rațiuni de securitate, Google Analytics folosește first-party cookies, adică fișiere care pot fi utilizate doar de un site/site-urile de la un hostmane (domeniu). Subdomeniile folosesc hostname-uri diferite, deci sunt tratate la fel ca orice site străin, motiv pentru care nu pot citi aceste cookie-uri.

    Altfel spus, Google Analytics nu vine configurat pentru a strânge la un loc statisticile diferitelor subdomenii ale unui site. Să le tratăm ca pe site-uri diferite generează mai multe probleme de raportare, iar să adunăm pur și simplu cifrele este cea mai greșită soluție. În continuare vom vedea cum trecem peste limitarea Google!

    Alegerea domeniului părinte

    În codul de tracking vom indica domeniul parinte ales. Pentru asta, la finalul codului vom adăuga o linie (cea îngroșată mai jos:

    <script type="text/javascript">
    try {
    var pageTracker = _gat._getTracker("UA-000000-1");
    pageTracker._setDomainName(“exemplu.ro”);
    pageTracker._trackPageview();
    } catch(err) {}</script>

    ATENȚIE: aceasta este doar partea finală a codului GA; nu uitați să schimbați codul contului și numele domeniului 😉

    Modificarea aceasta este suficientă pentru ca Google Analytics să strângă în aceleași rapoarte date despre toate subdomeniile.

    DAR:

    Dacă ne oprim aici, Google Analytics nu va ști de la care dintre subdomenii vor fi vizitele. Și nici noi nu vom ști, mai ales dacă ambele au pagini cu același nume (ex. index.html). Rezolvarea este mai jos:

    Aplicarea unui filtru

    Din pagina de setări (în care ajungem cu un click pe Analytics Settings, care de obicei efiltru-subdomenii chiar sub sigla din stânga sus), alegem Add Filter. Din noua pagină îi facem setările. Tipul de filtru este Custom filter. Urmează să alegem Advanced și să setăm:

    Field A –> Extract A: Hostname (.*)

    Field B –> Extract B: Request URI (.*)

    Output To –> Constructor: Request URI /$A1$B1

    Altfel spus, aceste setări trebuie să arate ca în imaginea alăturată (click pentru mărire). Mai rămâne doar să salvăm (Save Changes) și filtrul este gata.

    Acest filtru va face ca rapoartele să scrie adresa completă a paginilor, nu doar numele paginii.

    NOTĂ: este foarte posibil ca adăugarea acestui filtru să altereze statisticile din raportul „Site Overlay”, iar unele obiective (Goals) ar trebui redefinite în consecință.

  • 4 reguli general valabile în web analytics

    Online marketerii trebuie să justifice fiecare cent investit, mai ales dacă lucrează în România. Web analytics ne ajută să facem asta și să luăm decizii pe baza informațiilor. Iată câteva sfaturi pe care e bine să ni le reamintim din când în când:

    Măsoară tot

    Lucrurile se schimbă cu o viteză amețitoare în mediul online, dar partea bună este că instrumentele de web analytics țin pasul cu noutățile în majoritatea cazurilor. Acum poți măsura impactul video-urilor, campaniilor social media, interacțiunea cu site-urile flash sau vizitele de pe mobile.

    Învață mereu

    Și dacă lucrurile se schimbă, nu poți să practici la fel ca acum 3 ani. Nici ca acum un an. Google Analytics a evoluat enorm de mult în ultimele 6 luni, Omniture a fost achiziționat, tool-uri și gadget-uri noi apar mereu, iar situația economică este într-o continuă schimbare. Stai informat și intră în contact cu alți practicieni!

    Experimentează

    Toată lumea vrea studii de caz, deși pe internet poți încerca foarte ieftin. Rezultatele unui test sunt mult mai relevante decât un studiu de caz „împrumutat”, deoarece testul este pe site-ul tau, pe vizitatorii tăi, campaniile tale etc.

    Mai mult, în caz de nereușită vei știi exact cauzele și vei învăța mai repede decât dacă ai citi ce li s-a întâmplat altora. Chiar și în acest caz, costul eșecului este unul mic pe internet. Așadar, experimentează și greșește cât mai repede!

    Acționează

    Am mai scris și o să mai scriu: degeaba faci web analytics dacă din asta nu rezultă îmbunătățiri pentru vizitatori. Vezi ce modificări s-au petrecut. Nu uita care e scopul muncii tale!

  • Demografice de la Kontagent Social Analytics

    Dacă am tot scris de instrumente de web analytics care s-au adaptat pentru facebook analytics, astăzi a venit rândul unuia creat special pentru Facebook.kontagent-optimization

    Kontagent, platforma de social analytics, a anunțat o nouă serie de funcții, dar și o noua finanțare de care beneficiază de la investitori. Kontagent este o soluție focusată pe analytics pentru aplicații Facebook pentru optimizarea efectului viral al acestora.

    Kontagent Social Analytics and Marketing-Automation Suite a ajuns la versiunea 1.5 și oferă acum date demografice despre răspândirea virală a aplicațiilor și cei care ajută la această răspândire, după cum se poate vedea în imaginea din dreapta. Cu aceeași ocazie a fost anunțată și lansarea conturilor demo cu acces la toate funcțiile platformei.

    Cei mai importanți clienți sunt dezvoltatorii de jocuri pentru Facebook. Prin aceste aplicații, obține statistici despre 50 de milioane de utilizatori ai rețelei sociale.