Preocuparea pentru instrumente de măsurare a crescut în ultima perioadă. Sunt preferate instrumentele scumpe, probabil așteptându-se de la acestea să facă minuni și să rezolve toate problemele care țin de online. Din păcate, se uită că este nevoie și de persoane care să folosească acele instrumente sau servicii web. Și așa se ajunge în situația de a plăti instrumente complexe și totuși acestea să rămână neutilizate o perioadă lungă de timp. Eventual, după un timp se renunță și la abonamentul pentru instrumente pentru că treaba asta cu analytics-ul nu ajută la nimic.
Instrumentele devin tot mai complexe, adăugând noi și noi rapoarte mereu. De multe ori, chiar abundența de date este cea care dăunează, făcându-ne să nu mai fim atenți la ceea ce contează.
O persoană care cunoaște instrumentele respective poate aprecia cât de corecte și utile sunt datele din fiecare instrument. De asemenea, poate face observații și propuneri de optimizări și pe baza informațiilor adunate cu un instrument mai puțin scump sau chiar gratuit.
Așadar, dacă vă hotărâți să investiți în web analytics începeți prin a avea în echipă o persoană care să aibă timp alocat pentru această activitate. O oră pe săptămână pentru a exporta datele și a le așeza într-un raport pentru client nu înseamnă timp suficient pentru analytics. Instrumentele cu costuri ridicate au rolul lor, dar investiția în personal ar trebui să fie mai mare decât cea în instrumente. La fel ca în orice altă specializare online, nu?