Open Site Explorer este un instrument foarte cunoscut în rândul specialiștilor SEO. Este unul dintre principalele servicii folosite pentru descoperirea și analiza link-urilor, oferit de nu mai puțin celebrii de la SEOmoz.
Versiunea 3 vine cu:
- design nou (imaginea de sus)
- social metrics (fb shares, fb likes, tweets, +1s)
- compararea a până la 5 site-uri simultan (imaginea de mai jos)
- secțiunea de rapoarte avansate are acum mai multe opțiuni de filtrare a datelor
Update și la Linkscape
Linkscape este oferit tot de către SEOmoz. El încearcă să indexeze web-ul pentru a obține datele despre site-uri pe care le au și motoarele de căutare. Pe aceste date se bazează și Open Site Explorer. Așadar, este important numărul paginilor pe care ei reușesc să le indexeze dacă le folosești tool-urile.
Săptămâna aceasta au anunțat că au ajuns la 58.2 miliarde pagini indexate (cu 47% mai multe decât luna trecută!) și 637 milioane subdomenii.
Sunt interesante și alte statistici anunțate de ei cu aceeași ocazie: 9,5% din paginile indexate folosesc rel=canonical, iar numărul mediu de link-uri dintr-o pagină este de 78.64 (dintre care 13.32 sunt link-uri externe și celelalte interne).
Informații și imagini preluate de pe blogul SEOmoz.