Am mai scris despre ce este un KPI, dar la fel de important precum stabilirea lor este și modul în care sunt prezentate. Un raport bun ar trebui să evidențieze cele mai importante lucruri. Care sunt acestea, vedem în continuare.

Evoluția în timp

O simplă valoare atinsă de indicator în ultima perioadă de timp nu spune mare lucru. Dar dacă vom compara această valoare cu cea obținută în perioada anterioară deja putem face comparații și,uneori, putem trage concluzii doar uitându-ne pe cifrele din acel tabel. Se pot compara și mai mult de două perioade, dacă situația o impune sau rezultatele sunt relevante.

Culori, săgeți, procente

Verde pentru evoluțiile pozitive, roșu pentru cele negative, săgeți în sus pentru situații foarte bune și în jos pentru cele foarte rele și coloană pentru evoluția procentuală sunt însemne foarte folosite și recunoscute de oamenii de business și marketing. În plus, dacă este folosit Excel pentru rapoarte, poate fi setat să facă aceste evidențieri și singur.

Așteptări și rezultate

Setează valori așteptate pe o perioadă clar definită de timp pentru fiecare indicator de performanță. Urmărește apoi în ce măsură a fost atins fiecare target. Poți folosi reprezentări grafice diferite pentru diverse grade de îndeplinire a obiectivelor. În felul acesta vei observa ușor cât de aproape ai fost de îndeplinirea obiectivelor.

Ar fi foarte bine dacă lângă aceste valori ai pune și o secțiune care să explice de ce s-au petrecut aceste lucruri.

Acțiune

Toate cele de mai sus vor ajuta la folosirea datelor din web analytics pentru a acționa și a îmbunătăți situația. Include în rapoarte și o secțiune cu acțiuni care ar trebui realizate de tine sau de altcineva din echipă, împreună cu perioadele de realizare.

Etichete: , ,