IBM reușește să surprindă din nou lumea web analytics. Dacă în urmă cu două luni semnalam achiziția Coremetrics, IBM anunță acum o altă achiziție de marcă.

IBM cumpără Unica cu cash, vreo 480 milioane $. După încheierea formalităților, IBM va deține tool-urile de web analytics celebre pentru tracking-ul campaniilor online și mai ales offline. Unica are peste 1500 de clienți la nivel global, dar să nu îi uităm nici pe cei peste 2000 pe care i-au preluat odată cu Coremetrics. Ajungem la un număr important de clienți enterprise, exact genul de clienți de care este interesat IBM.

Cu siguranță, după noua achiziție tool-urile IBM pentru marketeri despre care am scris în urmă cu câteva săptămâni vor căpăta o altă greutate. De urmărit în continuare mișcările Big Blue pe această piață!

În același timp, putem oberva consolidarea a 4 mari jucători, toți prin achiziții importante în ultimii ani: Google, Yahoo!, Adobe (Omniture) și IBM.

Etichete: , , ,